Blogul acesta a consemnat debutul meu în ceea ce privește articolele despre sărituri cu schiurile și a însumat 140 de scrieri publicate în decursul a aproximativ 18 luni.
Din fericire, a sosit timpul ca proiectul Telemarcu să avanseze la nivelul următor, iar începând de astăzi, 21 noiembrie 2016, site-ul http://www.telemarcu.ro este deschis și poate fi accesat atât de pe PC, laptop, tabletă sau telefon mobil.
Mulțumiri sincere tuturor cititorilor care au frecventat acest blog!
Pentru nostalgici, acest blog va rămâne „în viață” atât cât depinde de mine, iar cei interesați pot să citească anumite cronici de etapă ale sezoanelor 2014/15 și 2015/16, care vor rămâne în exclusivitate aici.
Vă aștept pe site!
Marcu Czentye, 21 noiembrie 2016
Contribuie la popularizarea săriturilor cu schiurile!
Rareori, lumea cinematografică își îndreaptă obiectivele și asupra sportului. De o raritate și mai apăsată sunt proiectele filmice reliefând discipline sportive de iarnă. Săriturile cu schiurile au constituit tema unui film sud-coreean, „Take Off”, lansat în 2009, însă „Eddie the Eagle” a fost primul care a dobândit în mod rapid recunoaștere pe plan internațional.
„Eddie the Eagle” aduce în prim-plan povestea lui Michael Edwards, zis și Eddie, primul săritor din Marea Britanie care a participat la Olimpiada de Iarnă. Personaj neîndemânatic și lipsit de talent, Eddie este jucat cu dibăcie de Taron Egerton, actor acompaniat cu naturalețe de faimosul Hugh Jackman, transpus ca „sumă a antrenorilor avuți de-a lungul anilor”, așa cum a declarat Michael Edwards pentru The Guardian.
Premiera din România a acestui film s-a consumat pe 8 aprilie și m-a regăsit într-un cinematograf, fiind dornic să observ translația din real în cinematografic a unei povești interesante, dar neglijabile chiar și din perspectiva lumii Icarilor moderni. „Nimeni nu își va mai aduce aminte cine a fost locul 2”, spune o vorbă; darămite ocupantul ultimei poziții, aș completa eu. Însă raportul de atașament dintre Hollywood și pierzători a produs un nou rezultat palpabil. Unul impresionant la o primă vedere, menit să inspire privitorul înspre clișeicul succes, disponibil tuturor și aproximativ intangibil, deopotrivă.
„Cu toții suntem nepricepuți la ceva, iar cei mai mulți dintre noi sunt nepricepuți în multe privințe. Viața este umplută cu îndemânări pe care ne-am fi dorit să le deținem, însă nu le avem,” notează Danny Leigh, The Guardian, în articolul indicat mai sus.
Filmul începe abrupt și concentrează încă din start totalitatea personajelor în jurul îndeplnirii visului unui puști britanic de a participa la Jocurile Olimpice. Testându-și abilitățile în diverse discipline ale Olimpiadei de Vară, Eddie acumulează frustare. Totuși, aceasta nu îl oprește din străduințe, și nici vorbele descurajatoare ale tatălui său, conform cărora protagonistul nu este un sportiv. Îndreptându-și ochii către varianta secundară a Jocurilor Olimpice, Olimpiada de Iarnă, Eddie învață să schieze și, cu ajutorul unei mame sensibile și iubitoare, își croiește drum până la o nouă intersecție.
Un alt indiciu demoralizant, venit din partea reprezentanților Comitetului Olimpic Britanic îl evidențiază pe Eddie ca personaj singular în această poveste, a cărei reușită depindea de împrejurări. Luarea destinului în propriile schiuri subliniază curajul și hotărârea nebunească a tânărului englez, de neoprit în căutarea sa. Nesupus limitelor, Eddie face totul pentru a-și vedea visul îndeplinit, iar călătoria sa oferă atât întâmplări emoționante, cât și hazlii. Căzăturile, inerente vieții de săritor cu schiurile, sunt bruște contacte cu realitatea crudă, dar acestea nu au repercusiuni capabile să-i decupleze atenția lui Eddie de la drumul său.
Tatăl său, simbol al relevanței de tip „aici-acum”, nu îl poate convinge că demersurile sale reprezintă nebunie pură, iar bizarul trăsăturilor protagonistului constă în contrastul dintre aparența sa – mai degrabă caraghioasă – și voința sa – mai degrabă imposibil de contestat și oprit.
Oamenii din jurul său spuneau că „zbura precum o cărămidă.” Spusele acestea, ca și o multitudine de alte mesaje dezaprobatoare, n-au avut efect negativ asupra lui Eddie. Alimentându-și hotărârea din circumstanțele potrivnice, protagonistul a decis să pășească pe o cărare nemaistrăbătută înainte, iar acest aspect îl particularizează în mod absolut. Călătoria cântărește mai mult decât destinația în sine, iar în aceasta Eddie este ajutat de Bronson Peary, „un fost săritor talentat, dar căruia i-a lipsit disciplina.” Relația dintre Eddie și antrenorul său este specială, primind sfaturi prețioase, pe care le întoarce drept lecții de viață. Hugh Jackman joacă rolul antrenorului dur, în primă fază, dar vede în Eddie posibilitatea de a-și compensa trecutul nefericit. Mai precis, vede în acest tip ciudat disciplina și interesul pe care el nu le-a avut în cariera sa de săritor cu schiurile. Înclinația către alcool a antrenorului este înlăturată, în cele din urmă, și înlocuită cu seriozitatea lui Eddie, ilustrată în consumul de lapte, preferat băuturilor alcoolice.
23 februarie 1988: Michael „Eddie the Eagle” Edwards
Finalul scoate la iveală interesul oamenilor în a trăi o poveste în care se regăsesc. Performanțele sportive uimitoare ale finlandezului Matti Nykanen pălesc în raport cu sentimentele total umane, stârnite de acest britanic, poreclit „Eddie the Eagle”. Tribunele aclamă povestea și charisma unui astfel de personaj, ai cărui ochelari imenși și aburiți fac trimitere la un „copil de casă”, și nu la un individ temerar.
Renunțarea nu-i este caracteristică lui Eddie pentru intervale lungi, iar privitorii, de la oameni de rând la membri ai presei internaționale, devin interesați de sursa ambiției sale. Popularitatea dobândită și avută pentru un timp foarte scurt – Olimpiada de la Calgary, 1988 – conturează finalul fericit al filmului, în care până și tatăl, reticent inițial, se transformă într-un susținător demn de încrederea și recunoștința fiului său. Un alt fel de scenariu ar fi fost contrariant, având în vedere că Eddie, prin zborul său de 71 metri, a stabilit recordul olimpic al Marii Britanii la sărituri cu schiurile.
Totuși, aventura lui Eddie a produs și schimbări de ordin regulamentar. În 1990, Comitetul Olimpic Internațional a hotărât introducerea regulii „Eddie the Eagle”, care consemna controlul calității întrecerilor, presupunând ca orice sportiv olimpic să se claseze între primii 50 de concurenți la competițiile preliminare. Deși a încercat în trei rânduri să bifeze această nouă cerință, Michael a făcut din nou cunoștință cu eșecul, Olimpiada de la Calgary rămânând climaxul carierei și, probabil, al vieții sale.
În lumea reală, Michael Edwards se declară încântat de film și bucuros că povestea sa a reprezentat miezul unei noi opere cinematografice despre Olimpiada din 1988, după ce echipa Jamaicăi de bob a făcut înconjurul lumii. Mai mult, Eddie declară că tatăl său l-a ajutat la fel de mult precum mama sa, dar mărturisește că această transformare din film nu strică magia istorisirii. Regizorul Dexter Fletcher admite că povestea a fost alterată în film, durata de 106 minute fiind cea care l-a împiedicat să nu topească și remodeleze datele istoriei lui „Eddie the Eagle.”
„Am fost un om obișnuit. Am dat ce am avut mai bun din ceea ce am avut, adică nu foarte mult. Nu am avut bani, nici facilități pentru antrenament, nici zăpadă, nici sărituri, și nici un antrenor, însă am reușit să sar cu schiurile pentru țara mea. Iar a ajunge acolo a fost medalia mea de aur,” sunt cuvinte spuse de însuși Michael Edwards, prin intermediul cărora este rezumată întreaga poveste emoționantă a vieții sale. Potențialul maxim al lui Eddie a fost sinonim cu ultimul loc în competiții, dar fiecare este dator să învețe lecția predată de Michael Edwards: nu contează cât ai. Contează cât dai!
Acum un deceniu, ski jumping-ul românesc suna mai degrabă ca o dorință imposibil de transpus în realitate. Puținii români alipiți de acest sport nu îndrăzneau să viseze la formarea unui lot național sau să spere la șansa de a viziona participări românești în Cupele Mondiale masculine și feminine.
Sezonul 2015/16 s-a încheiat, iar conceptele mai sus menționate au devenit palpabile. România se poate mândri cu un lot național, o bază modernă de trambuline și distincții în competiții internaționale. Rezultatele nu au fost întotdeauna pe măsura eforturilor depuse, însă cine a spus că începuturile sunt ușoare?
În urma unui sezon în care țara noastră a fost reprezentată în ambele versiuni ale Cupei Mondiale, a avut doi săritori participanți la Jocurile Olimpice de Tineret și a bifat numeroase prezențe în Cupa Continentală ori alte întreceri internaționale, atenția noastră se îndreaptă, inevitabil, asupra Danei Haralambie.
Născută la Brașov, la 14 august 1997, Dana a debutat internațional pe când avea numai 13 ani, concurând în cadrul FIS Race. Plină de curaj, românca și-a arătat valoarea devreme și pretutindeni, producând impresii pozitive în numeroase locații din lumea Icarilor moderni. Victoriile din FIS Cup obținute la Râșnov și Szczyrk, Polonia, au conturat în jurul său un prestigiu notabil și statutul de cea mai bună săritoare cu schiurile din România.
Sprijinită de antrenorul Magdo Csaba, Dana Haralambie și-a continuat trendul ascendent și în stagiunea tocmai încheiată. Știind să profite de poziția de outsider, românca a surprins o parte semnificativă din concurența pe care a avut-o în Cupa Mondială feminină și a început sezonul excelent. La Lillehammer, în prima etapă a ediției, Dana a sărit 87,5 și 86,5 metri, pe o trambulină K90 – rezultate care i-au adus locul 21 la finalul etapei, cea mai bună clasare în această competiție la acea vreme. Din fericire pentru ea și toți cei care își doresc progresul săriturilor cu schiurile în România, Dana Haralambie a demonstrat că această reușită nu a fost o excepție, legând șapte clasări consecutive între primele 30 de săritoare din lume în primele șapte etape ale sezonului. Având un cuvânt de spus în liga dominată cu autoritate de Sara Takanashi, Dana a revenit la Oslo, după o pauză de un weekend, în care nu a făcut deplasarea la Oberstdorf. Zilele petrecute departe de atmosfera încărcată a Cupei Mondiale i-au oferit sportivei din România energia de care avea nevoie pentru a-și duce la îndeplinire planul.
Arătând o afinitate pentru arenele din Norvegia, Dana Haralambie nu și-a impus limite în capitala statului scandinav, prestând la nivel înalt pe celebra trambulină Holmenkollen. Zboruri lungi, de 113,5, respectiv 115 metri au reprezentat performanțele care i-au adus cel mai răsunător rezultat semnat în Cupa Mondială: o clasare în top 20.
A urmat apoi un alt rezultat îmbucurător, locul 24 la Hinzenbach, înainte ca Dana să rateze calificarea în competițiile propriu-zise de la Ljubno. Însă nu a fost timp pentru dezamăgire și tristețe, întrucât Campionatul Mondial de Juniori, organizat la Râșnov, se apropia cu rapiditate. Exersând din greu pentru acest eveniment de mare anvergură, Dana Haralambie a abordat competiția individuală feminină cu încredere, aspect care s-a văzut atât în evoluția din antrenamente, cât și în cele din timpul concursului. 88 și 86 de metri au fost bornele atinse de româncă în competiție, lungimi care i-au asigurat cea mai frustrantă clasare posibilă: Danei i-au lipsit doar șase zecimi de punct pentru a-și adjudeca o medalie.
Locul 4, în sine o performanță, a spus multe despre forma și constanța Danei Haralambie în sezonul tocmai terminat. În cele din urmă, acea competiție a însemnat și epilogul stagiunii pentru sportiva legitimată la CS Dinamo București.
Impresiile pozitive venite din partea Danei n-au fost puține în ediția 2015/16 a sezonului de sărituri cu schiurile. Confirmarea sa printre cele mai iscusite săritoare ale lumii – locul 31, cu 56 de puncte – nu a însemnat puțin lucru, iar meritele muncii sale și a antrenorului său, Magdo Csaba, au fost puternic evidențiate.
La doar 18 ani, Dana Haralambie a fost capabilă de aceste reușite. Perspectivele sunt luminoase, însă picioarele trebuie menținute pe pământ, exceptând timpul competițiilor. Poziția stabilă în zbor și ieșirile de pe masa trambulinei au fost elemente forte în progresul brașovencei stabilită în Săcele, dar loc de îmbunătățire există întotdeauna.
Stagiunea următoare a Cupei Mondiale feminine stârnește previziuni îndrăznețe în ceea ce o privește pe Dana. Natural, cerințele vor fi sporite, odată cu trecerea timpului, însă sunt tangibile atât timp cât sportiva își respectă disciplina și o practică interesat. Locul 20 de la Oslo poate fi succedat de locuri în top 15, și chiar top 10… și chiar podiumuri sau victorii de etapă.
„Cea mai săritoare fată din România” are în față o carieră ce poate deveni admirabilă. În cazul în care Dana va fi înconjurată de persoane cu mentalități potrivite, progresul va veni treptat și logic. Lipsuri financiare sau de infrastructură pot fi elemente nefericite, care să oprească dezvoltarea sa și a celorlalți sportivi români, însă circumstanțele nu indică o înrăutățire, pe viitor. Menținând aceleași niveluri de seriozitate și pasiune pentru sărituri, Dana poate urca pe culmi ale gloriei la care, acum un deceniu, n-am fi îndrăznit să gândim. Dar acum putem. Dana Haralambie este unul dintre oamenii talentați, al căror potențial pot aduce rezultate onorante în palmaresul ski jumping-ului românesc.
surse foto: berkutschi.com, eurosportplayer.com
Marcu Czentye
Contribuie la popularizarea săriturilor cu schiurile!
Noriaki Kasai – peste 500 de participări în Cupa Mondială
Vântul a șuierat adesea în stagiunea tocmai încheiată a Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile, însă a lăsat loc surprizelor și competițiilor magice. Până și acest sezon, greu încercat de pale nefavorabile, a oferit numeroase lucruri dificil de uitat. Dintr-o mulțime de momente frumoase, am selectat zece, care mi s-au părut deosebite de-a dreptul.
Constanța Sarei Takanashi
Ediția 2015/16 a Cupei Mondiale feminine a evidențiat în mod aparte o singură săritoare: japoneza Sara Takanashi. Perfecționismul asiatic a fost vizibil etapă de etapă, rodind complet în 14 dintre cele 17 etape desfășurate. La finalul unui sezon în care 82% dintre competiții au fost câștigate de Sara, concurența s-a văzut nevoită să asiste neputincioasă la supremația acesteia. Consistența niponei a fost demonstrată și de cea mai slabă clasare obținută în stagiunea aceasta, și anume locul 4, la Ljubno, Slovenia.
Primele victorii din carieră pentru norvegienii Tande, Gangnes și Forfang
Retragerea celor doi „Anderși”, Bardal și Jacobsen, înaintea startului acestui sezon, împrăștia semne de întrebare cu privire la valoarea echipei norvegiene. Cu un lot foarte tânăr, talentat și dornic de performanță, Alexander Stöckl a putut să își arate calitatea remarcabilă de antrenor, iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor sale. Sezonul a debutat cu o victorie totalmente surprinzătoare, semnată de Daniel Andre Tande, la Klingenthal. Mai apoi, Kenneth Gangnes a bifat la rândul său primul succes individual în lumea Icarilor moderni, la Lillehammer, urmând ca Titisee-Neustadt să fie gazda primei reușite a lui Johann Andre Forfang printre seniori. Rezultatul final? Norvegia a devenit câștigătoare în clasamentul Cupei Națiunilor.
Podiumul de la Engelberg: frații Prevc și Noriaki Kasai
Engelberg a fost locul în care Peter Prevc și-a declarat răspicat intenția de a câștiga sezonul de Cupa Mondială. Dar cele două victorii de etapă reușite de Peter au fost mai puțin memorabile decât top 3-ul primei etape. Peter Prevc, Domen Prevc și Noriaki Kasai au urcat pe treptele podiumului, bifând două aspecte statistice istorice: în primul rând, prezența a doi frați pe primele două poziții ale clasamentului și, în al doilea rând, prezența extremelor în materie de vârstă: Domen, la 16 ani, alături de „Nori”, la vârsta de 43 de ani.
Recordul lui Peter Prevc la Kulm
Campionatele Mondiale de Zbor de la Kulm au fost într-adevăr spectaculoase, conținând trei recorduri noi de trambulină. Noriaki Kasai și Peter Prevc au corectat cea mai lungă performanță, în prima zi de concurs, iar a doua a adus recordul în vigoare: 244 de metri plutiți cu grație de noul campion mondial, Peter, care și-a securizat astfel medalia de aur ce îl certifică drept cel mai bun zburător din lume.
„Telemarcul dublu” al lui Simon Ammann
Legendarul săritor elvețian a început sezonul cu o schimbare semnificativă. Simon și-a schimbat modul de aterizare, din motive medicale, alegând să nu forțeze prea mult pe genunchiul drept. Din nefericire pentru el, telemarcul a rămas o tehnică imposibilă de realizat la revenirea pe sol, în acest sezon (de tranziție), iar urmăritorii și chiar susținătorii săi nu au ezitat să facă haz de necaz în acest sens, numindu-i maniera de aterizare „telemarc dublu”.
Victoria lui Peter Prevc în Turneul Celor 4 Trambuline
Ediția cu numărul 64 a Vierschanzentournee a fost plină de emoție, începând cu seara fantastică de la Oberstdorf. Circa 30,000 de germani au creat o atmosferă pasionantă, în pragul sărbătorilor, asistând la o victorie a conaționalului lor, Severin Freund. Însă Peter Prevc, mulțumit cu locul 2 în prima etapă, a sprintat la Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck și Bischofshofen, asigurându-și primul Vultur de Aur din carieră. Cele trei succese s-au dovedit incontestabile, spre deosebire de reușita lui Severin, de la Oberstdorf. Doar vântul și inadvertențele organizatorilor l-au împiedicat pe sloven să egaleze performanța „irepetabilă” a lui Sven Hannawald, din 2002.
Recordul lui Domen Prevc la Titisee-Neustadt
Talentul fratelui mai mic al lui Peter și Cene, Domen, este imposibil de negat. La doar 16 ani, săritorul sloven are deja în palmares un record de trambulină, stabilit pe 11 martie, la Titisee-Neustadt. Beneficiind de un vânt favorabil, Domen Prevc a știut cum să gestioneze avantajul și a zburat 148 de metri pe Hochfirstschanze. Drept urmare, Domen a corectat cu trei metri recordul stabilit de Sven Hannawald și Adam Malysz, acum mai bine de un deceniu.
Campionatul Mondial de Juniori de la Râșnov
România a avut onoarea de a organiza cel mai important eveniment destinat juniorilor, în acest sezon. Valea Cărbunării din Râșnov a fost gazda primitoare a unor întreceri spectaculoase, în care germanul David Siegel a stabilit noul record al celei mai mari trambuline din complex: 105,5 metri pe K90. Mai mult, prezența lui Domen Prevc a atribuit valoare semnificativă întregului eveniment. Tânărul sloven a condus echipa mixtă a Sloveniei spre victorie, în prima competiție mixtă organizată în istoria Campionatelor Mondiale de Juniori. Germania a ieșit campioană în proba masculină pe echipe, David Siegel și Chiara Hölzl s-au impus în probele individuale, iar România a fost la rândul ei reprezentată cu demnitate. Dana Haralambie a ratat podiumul la numai șase zecimi de punct, Eduard Török și Iulian Pîtea au obținut clasări onorabile, pe locurile 14 și 24, iar întrecerea mixtă ne-a regăsit echipa clasată între cele mai bune opt din lume, pe locul al șaptelea.
Performanțele Danei Haralambie de la Lillehammer și Oslo
Ediția 2015/16 a Cupei Mondiale feminine a însemnat și confirmarea Danei Haralambie printre cele mai bune săritoare din lume. Românca și-a făcut prezența simțită în nenumărate rânduri, strângând nouă clasări în top 30. Dintre acestea, cele deosebite s-au derulat în Norvegia, întâi la Lillehammer, apoi la Oslo. Prima etapă a stagiunii a consemnat o clasare uimitoare, pe locul 21, după două sărituri de 87,5, respectiv 86,5 metri, în vreme ce întrecerea de la Oslo a înregistrat cea mai bună performanță a sa în Cupa Mondială. Pe celebra trambulină, Holmenkollen, Dana a zburat 113,5 și 115 metri, poziționându-se pe locul 20 la finalul etapei.
Prezența cu numărul 500 pentru Noriaki Kasai în Cupa Mondială
Tergiversată de vântul prea puternic de la Titisee-Neustadt, a 500-a participare a lui Noriaki Kasai în Cupa Mondială a avut loc la Planica și a fost onorată cum se cuvine de către organizatori și reprezentanții FIS. Cei din urmă amintiți i-au acordat japonezului privilegiul de a purta un tricou de concurs cu numărul 500, făcând o excepție de la regulament, în vreme ce slovenii i-au oferit un tricou în miniatură, pe care „Nori” să îl dăruiască fiicei sale nou-născute. Zâmbetul legendarului japonez pe care l-am putut vedea joi, 17 martie, a spus mai mult decât o performanță. A spus povestea disciplinei fără de care Noriaki nu ar fi putut ajunge la grandoarea reușitelor de acum.
Sezonul se încheie cu imaginea unui Peter Prevc invincibil în fața concurenței, dar și cu un Noriaki Kasai imbatabil în lupta cu timpul. Japonezul o câștigă, zi după zi, iar obiectivele pe care și le impune – 600 de participări în Cupa Mondială și încă două Olimpiade – par fezabile, având în vedere calitățile incredibile ale asiaticului.
După aproximativ 365 de zile, timpul lui Peter Prevc a sosit. Slovenul a fost, în sezonul tocmai încheiat, singurul săritor despre care s-a putut spune că merită întâietatea în lumea Icarilor moderni. Peter a controlat majoritatea etapelor cu o stăpânire ieșită din comun, iar rezultatele au venit, natural.
În primul rând și mai presus de toate, Peter Prevc a câștigat sezonul 2015/16 al Cupei Mondiale fără niciun fel de probleme. S-a impus la o diferență aproape umilitoare față de concurență, obținând cu 813 puncte mai mult decât principalul contra-candidat la Marele Glob de Cristal, Severin Freund, și cu 955 mai mult decât Kenneth Gangnes, care a completat podiumul ierarhiei generale. De admirat și notat ar mai fi prezența lui Noriaki Kasai în top 10, o performanță uluitoare, obținută la vârsta de aproape 44 de ani. La fel de impresionantă a fost realizarea tânărului Domen Prevc, care la 16 ani a încheiat sezonul pe poziția a 14-a. Capitolul „surprize plăcute” cuprinde și patru nume norvegiene în primele zece ale clasamentului general. Această reușită vine în mod normal după ce majoritatea etapelor au surprins patru norvegieni în top 10, însă era dificil de prevăzut în condițiile în care Anders Jacobsen și Anders Bardal s-au retras înaintea startului acestui sezon, punând presiune pe săritori tineri, precum Johann Andre Forfang sau Daniel Andre Tande. Întreaga configurație a top 10-ului, mai jos:
Însă Peter Prevc nu s-a limitat la Marele Glob de Cristal. Slovenul și-a asigurat și posesia Micului Glob de Cristal, acordat celui mai bun zburător de-a lungul stagiunii. Podiumul acestui clasament a fost alcătuit din Peter Prevc, Robert Kranjec și Johann Andre Forfang.
Totuși, evoluțiile lui Peter Prevc nu au fost suficiente ca Slovenia să câștige și Cupa Națiunilor. Realizările numeroase ale norvegienilor, atât în etapele individuale, cât și în competițiile colective au securizat o întâietate meritată. Diferența finală dintre ocupantele primelor două poziții, Norvegia și Slovenia, a fost de 1442 de puncte, ceea ce relevă gradul foarte ridicat al calității echipei scandinave și al muncii depuse de antrenorul austriac, Alexander Stöckl. Podiumul a fost conturat de Germania, iar Austria a rămas în afara top 3-ului.
Chiar dacă sezonul feminin s-a încheiat cu trei săptămâni în urmă, Sara Takanashi a fost onorată cu decernarea Globului de Cristal la Planica, în fața a douăzeci de mii de spectatori. Japoneza a fost emoționată în momentul intonării imnului statului japonez, realizând cu fericire grandoarea performanțelor sale din stagiunea tocmai încheiată. Din nefericire, Daniela Iraschko-Stolz nu a fost prezentă la ceremonia finală.
Astfel, punem punct unui sezon spectaculos, în care Sara Takanashi și Peter Prevc au demonstrat definiția cuvântului „dominație”. Farmecul competițiilor putea fi mai ridicat în cazul unor rivalități mai aprinse, însă evoluțiile celor doi au asigurat calitatea întrecerilor.
Având vânt de portanță asigurat, ultima etapă a sezonului nu avea cum să nu impresioneze, conturând, spre fericirea miilor de spectatori, un epilog demn al unui sezon spectaculos. Condițiile nefavorabile au ocolit Planica în această zi însorită de duminică, în care întreaga Slovenie a fost conectată la lumea Icarilor moderni.
Cu doar 30 de sportivi înscriși pe lista de start, manșa întâi a debutat furtunos. Așteptarea zborurilor lungi a fost scurtă, polonezul Maciej Kot zburând 231 de metri în primele minute ale competiției. Simon Ammann a aterizat fără telemarc, dar la 224,5 metri, un minut mai târziu, consemnând o performanță admirabilă având în vedere că a plecat de la o poartă situată mai jos cu o poziție. Finalul primei părți l-a evidențiat cum se cuvine pe Noriaki Kasai, care a plutit 227 de metri, asemenea lui Severin Freund. Johann Andre Forfang s-a văzut nevoit să se mulțumească cu un zbor de 226 de metri, înainte ca Robert Kranjec și Peter Prevc – cei mai buni zburători din lume, fără îndoială – să încingă atmosfera. Robert a plutit 234 de metri, ridicând o ștachetă depășită cu mult de Peter, care a bifat cel mai lung zbor al jumătății de concurs, încheind prima manșă cu un zbor de 238 de metri, zburat într-un stil notat cu două note valide de 20.
Pauza îi regăsea pe cei doi sloveni și Noriaki Kasai clasați pe podiumul provizoriu, în timp ce slovenii din tribune sperau în continuare să asiste pe viu la doborârea recordului mondial.
În actul secund, Daniel Andre Tande și-a revenit, după o primă prestație nemulțumitoare, zburând 233,5 metri. 239 a plutit conaționalul său, Kenneth Gangnes, care a zăbovit la locul de onoare minute în șir. Anders Fannemel, cu 230 de metri zburați, nu a reușit nici el să îl devanseze, și nici chiar Simon Ammann, după un zbor uimitor, lung de 238,5 metri. Înălțimea foarte mare acumulată la desprindere a scos din discuție efectuarea unui telemarc, însă performanța elvețianului de azi a fost, probabil, cea mai bună a sezonului pentru el.
Michael Hayböck și Noriaki Kasai au prevestit, în final, spectacolul total, zburând 235,5, respectiv 231,5 metri. Cei mai buni trei Icari moderni ai momentului nu au dezamăgit, ci au împrăștiat entuziasm la baza trambulinei Letalnica.
De-a dreptul senzațional a fost Johann Andre Forfang, care s-a apropiat cel mai mult de recordul mondial, plutind 246 de metri și asigurându-și o clasare pe podiumul de azi. Robert Kranjec s-a dus până la 233 de metri, iar Peter Prevc a conchis runda, etapa și sezonul cu un zbor de zile mari, care a măsurat 241,5 metri.
Bucuros de o nouă victorie individuală, a cincisprezecea din stagiunea 2015/16, Peter Prevc este încoronat campion mondial, tocmai la el acasă. Slovenul devine acum deținător al Marelui Glob de Cristal la un an după ce rata acest trofeu, la egalitate de puncte cu Severin Freund.
Programul ceremoniilor de la Planica a fost complex și a făcut ca imnul Sloveniei să fie de trei ori cântat în cor de cele aproximativ 20,000 de sloveni. Peter Prevc, emoționat și fericit, a cântat la rându-i imnul sloven, regăsind plăcere în clipitele în care victoria i-a fost savurată de o multitudine de spectatori înflăcărați.
Campion mondial general, campion mondial în proba de zbor, campion al Turneului Celor 4 Trambuline și deținător a două recorduri importante: cele mai multe victorii într-un sezon și cele mai multe puncte, Peter Prevc este, indubitabil, cel mai bun săritor și zburător cu schiurile al momentului. Totuși, atenția noastră poate fi distribuită și lui Noriaki Kasai, care a realizat azi prezența cu numărul 502 în Cupa Mondială, onorând-o cu o clasare pe locul al patrulea, la doar 1,2 puncte de podium. Mai mult, Simon Ammann, lipsit de telemarc la aterizare, a impresionat cu o clasare în top 10, fapt care oferă semne de încurajare pentru sezonul următor.
Așadr, nimeni și nimic nu îi poate contesta supremația pe care a deținut-o Peter Prevc în sezonul 2015/16. Din nefericire pentru noi, acesta ia sfârșit, iar întâlnirile cu Icarii moderni vor lipsi în următoarele aproximativ patru luni. Pe curând!
surse foto: facebook.com, fis-ski.com
Marcu Czentye
Contribuie la popularizarea săriturilor cu schiurile!
La Planica, ziua de sâmbătă atrage mii de oameni, o dată pe an. Numărul spectatorilor prezenți azi la baza trambulinei Letalnica a fost și mai ridicat decât cel de ieri, conturând peisajul ideal în care Icarii moderni își doresc să performeze. Atmosfera minunată, îmbinată cu vânt de portanță, a ajutat la organizarea unei competiții pe echipe de calitate.
Sub razele puternice ale soarelui, opt echipe s-au aliniat la start pentru a stabili ultima grupare câștigătoare din acest sezon. Organizatorii au fost generoși, amplasând bara la poziția cu numărul 8, iar spectacolul nu avea cum să întârzie.
În primele minute ale întrecerii, Maciej Kot a zburat 222 de metri, consemnând un nou start sănătos de etapă. Aflat în zi bună, Stefan Kraft și-a permis onoarea de a fi primul zburător care aterizează de partea corectă a dimensiunii trambulinei, plutind 226 de metri. Cu unul mai puțin a zăbovit în aer Jurij Tepes, înainte ca Daniel Andre Tande și Andrzej Stekala să suscite entuziasm din partea norvegienilor, respectiv polonezilor.
În urma unei coborâri a barei de start, Anders Fannemel n-a luat în seamă dezavantajul acestei decizii și s-a dus până la 234 de metri, bifând primul zbor care l-a satisfăcut cu adevărat în acest weekend. Robert Kranjec a confirmat forma bună, prelungindu-și plutirea grație unei tehnici remarcabile, aterizând la borna 231,5 m. Kenneth Gangnes a convins și mai puternic, plutind 233 de metri și oferind Norvegiei un avantaj confortabil, în fruntea clasamentului intermediar.
Ultimul și cel mai interesant schimb al manșei întâi a fost precedat de o nouă coborâre a barei de start. Hotărârea a fost discutabilă, în condițiile în care vântul de portanță s-a domolit, dar Noriaki Kasai a performat indiferent de circumstanțe. Japonezul a izbutit al treilea zbor care a măsurat 225 de metri în acest sfârșit de săptămână, făcând asistența să rămână uimită. Totuși, reușita niponului a pălit în comparație cu zborul senzațional al lui Michael Hayböck, cel mai lung al acestei jumătăți de concurs – 235 de metri și jumătate.
Richard Freitag s-a oprit după 230 de metri, în finalul primei părți, Peter Prevc a zburat 229 și jumătate, iar Johann Andre Forfang a surprins neplăcut, plutind numai 210 metri. Chiar și așa, Norvegia conducea la pauză, având un avans de 9 puncte în fața Sloveniei. Austria contura top 3-ul, după o primă manșă în care majoritatea prestațiilor au ajuns la cel puțin 200 de metri.
În condiții aproximativ ideale, Stefan Kraft s-a evidențiat incredibil în debutul manșei secunde, zburând 241 de metri și apropiindu-se la doar 5 metri de personal best-ul său. Apoi, a venit rândul germanului Stephan Leyhe să își depășească cea mai bună performanță a carierei, plutind 220 de metri. Jurij Tepes a animat asistența cu un zbor de 234,5 metri, un pic mai târziu, zburând cu un metru mai mult decât Anders Fannemel. Recordmenul mondial a avut una dintre cele mai eficiente zile din actualul sezon al Cupei Mondiale, fiind (poate) impulsionat și de prezența legendarului Anders Bardal în tribune.
Veștile pozitive au contenit, la un moment dat. Robert Kranjec a fost puternic dezechilibrat după desprindere și, în ciuda unor eforturi admirabile, s-a oprit la 208 metri. La extrema opusă, Kenneth Gangnes a izbutit să plutească 239 de metri, propulsându-și echipa în top, cu imposibilitatea de a fi ajunsă, înainte de runda finală.
Noriaki Kasai a colorat acest ultim schimb cu un zbor fabulos, lung de 233,5 metri, care a însemnat și cea mai lungă prestație a sa din acest sfârșit de săptămână. Performanța sa a fost egalată de Michael Hayböck, însă nivelul competiției a urcat de la incredibil la apogeu.
Peter Prevc, dornic să se revanșeze după un prim zbor nefericit, s-a desprins cu hotărâre de pe masa trambulinei. Stabil în zbor și menținut în aer de uralele miilor de sloveni, Peter a zburat 246 de metri, oferind clipite în care recordul trambulinei părea incert. Totuși, noului campion mondial i-au lipsit 2,5 metri – distanță care nu a mai contat nici pentru el, și nici pentru spectatori -, cu toții fiind satisfăcuți complet de această evoluție. Datorită acestui zbor, Slovenia a întrecut Austria în clasament la o distanță de numai o zecime de punct!
Farmecul fiind asigurat, Johann Andre Forfang și-a ameliorat de asemenea prestația, zburând la rându-i 233,5 metri, asemenea lui Noriaki Kasai și Michael Hayböck. Concluzia lui „Forfi” a fost cireașa de pe tortul celei mai frumoase etape pe echipe din acest sezon.
Norvegia s-a impus la aproximativ 58 de puncte diferență față de Slovenia, însă competiția a fost mai animată decât o spune această discrepanță. Lupta pentru locul 2 a fost pasionantă, Austria ratând treapta secundă a podiumului la doar o zecime de punct, fapt care sugerează echitatea la nivel înalt dintre echipele Sloveniei și Austriei.
În final, Norvegia câștigă o nouă competiție colectivă și își confirmă supremația în lumea Icarilor moderni. Cu un lot tânăr atât de talentat, sezoanele următoare par să anunțe o dominație norvegiană, asemănătoare celei austriace din anii 2000.
Ultima întâlnire a zburătorilor cu schiurile din acest sezon se va consuma mâine, cu începere de la ora 11:00.
surse foto: eurosportplayer.com, facebook.com
Marcu Czentye
Contribuie la popularizarea săriturilor cu schiurile!
Pentru a sărbători și a onora speciala ocazie de a-i vedea pe Icarii moderni zburând peste 200 de metri, mai mult de 20,000 de oameni s-au adunat astăzi, la baza trambulinei Letalnica. Asistența foarte ridicată și soarele prezent pe cerul Sloveniei intuiau o succesiune de evenimente fericite, dar scenariul a fost încurcat de vânt, care a suflat adesea cu putere din spate.
A doua competiție individuală de la Planica a fost precedată de o ședință preliminară în care top 3-ul a fost 100% polonez, condus de Maciej Kot, urmat de Kamil Stoch și Stefan Hula. Cu un zbor de 219,5 metri, primul menționat s-a impus în calificări, oferind speranțe suporterilor echipei Poloniei cu privire la etapa pe echipe, programată mâine.
Începutul etapei de astăzi a fost viu. Intensitatea zborurilor s-a dovedit ridicată, încă din start, zburători mai puțin renumiți construind o continuitate la nivel elevat. Prestațiile mai scurte de punctul K, aflat la 200 m, au fost rarisime, deci calitatea competiției n-a avut de suferit. N-a durat mult până s-au atins 215 și chiar 220 de metri, grație unor evoluții ale lui Daiki Ito, Daniel Andre Tande și Andreas Stjernen. Finalul manșei cu numărul 1 a adus sub ochii urmăritorilor un zbor dezamăgitor din partea lui Stefan Kraft, care s-a oprit după 209,5 metri, dar simpla prezență a lui Noriaki Kasai a reglat conturile. Japonezul a zburat 216,5 m, asemnea lui Severin Freund și a provocat entuziasm semnificativ în tribune. Ultimele zboruri ale primei jumătăți de concurs au fost, ca întotdeauna, interesante: Kenneth Gangnes, Johann Andre Forfang și Robert Kranjec au aterizat în intervalul 221-224,5 metri, însă Peter Prevc a fost serios dezechilibrat în zbor și a fost nevoit să se oprească după numai 218 metri. Miile din tribune s-ar fi putut declara nu tocmai satisfăcute, dar faptul că Peter a evitat cu mare măiestrie o căzătură periculoasă a contat mai mult, în acele momente.
Bucuros și în aceste condiții, Peter Prevc se vedea clasat pe locul al șaselea între manșe, în vreme ce Robert Kranjec, Johann Andre Forfang și Kenneth Gangnes alcătuiau podiumul momentului.
Din nefericire, vântul din spate nu a contenit să sufle, iar organizatorii au urcat poarta până la poziția cu numărul 10; un aspect uimitor, ținând cont că întrecerea de ieri s-a derulat cu sportivii plecând de la bara cu numărul 4.
Totuși, Ryoyu Kobayashi a profitat de împrejurări mai favorabile și a început manșa secundă amețitor: a zburat 219,5 metri, ridicând moralul privitorilor neutri, dornici să aprecieze spectacol. Roman Koudelka s-a oprit cu doar jumătate de metru mai puțin, minute mai târziu, însă exclusiv Noriaki Kasai a fost în stare să facă diferența, fiind primul care a plutit peste 220 în acest act – 224 de metri, mai precis.
Cu toate acestea, Noriaki s-a putut bucura de locul 1 intermediar doar pentru un minut, întrucât Severin Freund l-a devansat cu un metru, devenind primul care a atins dimensiunea trambulinei în cadrul etapei de azi. Evoluând mai repede față de obicei, Peter Prevc nu a înșelat așteptările și a convins până și cei mai mari critici ai săi. Proaspătul campion mondial a ținut piept vântului nefavorabil și a zburat 242 de metri, făcând să izbucnească o mare învolburată de steaguri slovene în tribunele arenei Letalnica.
Propulsat la loc de frunte în clasamentul provizoriu, Peter Prevc a admirat cu mare plăcere patru zboruri de calitate, semnate de Michael Hayböck, Kenneth Gangnes, Johann Andre Forfang și Robert Kranjec. Austriacul și „Forfi” au zburat 233,5, respectiv 233 de metri, însă cea mai frumoasă priveliște avea să vină chiar la final.
Dovedind că este un zburător desăvârșit, Robert Kranjec a fost imun la presiune și a plutit 236 de metri, lungime care i-a oferit improbabila victorie și privilegiul de a fi purtat pe umeri de Peter Prevc și aclamat de peste douăzeci de mii de admiratori. Imaginea aceasta a cântărit enorm pentru farmecul acestei întreceri, de la care se cerea mai mult, însă în aceste condiții s-a făcut mai mult decât se putea.
Mii de sloveni fericiți și doi în extaz, după această etapă. Robert Kranjec câștigă încă o etapă individuală de zbor, însă bucuria sa îi este transmisă și lui Peter Prevc, care și-a asigurat astăzi și posesia Micului Glob de Cristal, oferit campionului din proba de zbor.
Robert Kranjec, Peter Prevc și Johann Andre Forfang ocupă treptele podiumului de azi, pe când Norvegia mai bifează o etapă cu patru componenți situați în top 10-ul definitiv.
Cu cele două Globuri de Cristal acontate deja, Peter Prevc își mai poate propune un singur obiectiv în cele două etape rămase: doborârea recordului mondial. Anders Fannemel și-ar dori să nu se întâmple, iar vântul s-a opus, deocamdată. A trecut jumătate din programul competițiilor de la Planica, însă Peter a demonstrat că poate înfrânge gravitația și să facă abstracție de vântul din spate. Totuși, ar avea nevoie de nițel vânt de portanță pentru a se duce peste 251,5 metri. Să fie, oare, posibil?
sursă foto: eurosportplayer.com
Marcu Czentye
Contribuie la popularizarea săriturilor cu schiurile!
Spre fericirea tuturor iubitorilor de sărituri cu schiurile, Planica a fost din nou o gazdă ireproșabilă, devenind locul în care astăzi s-a scris istorie în lumea Icarilor moderni. Noriaki Kasai a bifat, într-un final, prezența cu numărul 500 în Cupa Mondială, ocazia fiind onorată perfect de FIS și de organizatorii sloveni, iar Peter Prevc a bucurat miile de conaționali din tribune cu două recorduri istorice. Inscripționat definitiv în cărțile de istorie ale acestui sport, Peter Prevc devine o legendă imposibil de negat. Totuși, mai presus de performanțe individuale a fost spectacolul colectiv: zeci de zburători cu schiurile au plutit elegant și prelung, după ce au atins viteza de o sută de kilometri la oră în câteva secunde, asemenea autoturismelor supersonice.
Cadrul primei etape de la Planica din acest an a fost ideal. Frumusețea naturală a văii slovene a tăiat răsuflarea oricărui privitor, condițiile de vânt au fost prielnice, iar vremea nu a reprezentat un obstacol. Mai mult, spectatorii aflați la baza trambulinei nu au fost deloc puțini, sporind ca-ntotdeauna farmecul întrecerilor de pe Letalnica.
După ce Tilen Bartol zburase ieri 252 de metri, căzând la aterizare, gândurile cu privire la doborârea recordului mondial se înmulțeau cu rapiditate în mințile organizatorilor. Iar startul competiției individuale de astăzi nu a păcălit așteptările. Numeroși sportivi componenți ai „plutonului” au aterizat de partea corectă a punctului de construcție, aflat la 200 de metri, ceea ce a însemnat întețirea spectacolului.
Primul care s-a apropiat vertiginos de dimensiunea trambulinei – 225 m – a fost slovenul Jurij Tepes, care a ratat atingerea ei cu un metru. Dovedind de ce este (încă) recordmen mondial, norvegianul Anders Fannemel a întins sfoara până la 228,5 metri, reușind cel mai lung zbor al rundei incipiente. Daniel Andre Tande a imitat prestația colegului său, oprindu-se după 224,5 metri, cu trei metri mai devreme decât Severin Freund, care a impresionat în această manșă, câștigând-o. Johann Andre Forfang, Robert Kranjec, Kenneth Gangnes și Peter Prevc nu au dezamăgit, plutind 226, 223, 222, respectiv 223 de metri, în ciuda unei desprinderi mai puțin corecte de pe masa trambulinei, în cazul lui Peter. Cu toate acestea, zborul de 225 de metri al lui Noriaki Kasai a coincis cu surpriza plăcută a acestei jumătăți de concurs. Beneficiind de o excepție amabilă din partea organizatorilor FIS, legendarul japonez a zburat purtând un tricou cu numărul 500, menit să onoreze seria incredibilă de cinci sute de prezențe ale niponului printre cei mai buni săritori/zburători ai lumii.
La scurt timp după aterizare, inepuizabilului asiatic i s-a oferit din partea reprezentanților Letalnicei un tricou de concurs #500 în miniatură, prin intermediul căruia Noriaki îi poate insufla și fiicei sale, născute recent, pasiunea pentru ski jumping. Gestul a contat enorm pentru farmecul acestei ocazii speciale, căpătând o semnificație mai mare decât competiția însăși, preț de câteva minute.
La finalul primei manșe, care a conținut spectacol în stare pură, Severin Freund conducea clasamentul provizoriu, iar Johann Andre Forfang și Peter Prevc îl urm(ăre)au în top 3.
Despre manșa secundă se pot spune multe, însă nu și faptul că a fost monotonă. 28 dintre cei 30 de sportivi calificați în această fază a competiției au izbutit un zbor de minimum 200 de metri, pragul punctului de construcție. Cu toate acestea, puțini dintre acești 28 au plutit mai mult decât 210 de metri.
Simon Ammann și Kamil Stoch au reușit această performanță, la fel ca Daiki Ito sau Michael Hayböck. Din nefericire, austriacul s-a oprit mai devreme decât în partea întâi de concurs. În schimb, Stefan Kraft s-a revanșat parțial, zburând 220 de metri și dând tonul ultimelor zboruri solide.
Finalul a fost înalt calitativ, impulsionat de prestația lui Kenneth Gangnes. Scandinavul a plutit 226 de metri, cu unul mai mult decât Noriaki Kasai, care a izbutit azi două zboruri identice ca lungime – 225 de metri – și ideale ca stil. Înainte de a-i vedea la lucru pe ultimii trei, Robert Kranjec s-a folosit de vântul de portanță și a oferit cea mai frumoasă priveliște în mișcare de astăzi. Slovenul și-a demonstrat din nou abilitățile remarcabile în zbor, învingând gravitația preț de 241,5 metri, chiar dacă a fost dezechilibrat serios în primele secunde după desprindere.
Slovenii din tribune zâmbeau larg în acel moment, însă ce era mai bun urma să vină. Peter Prevc a părăsit masa trambulinei în mod corect de această dată, zburând 232 de metri și jumătate, devansându-l pe Robert Kranjec în ierarhia de moment. Pus în așteptare la locul de onoare, liderul Cupei Mondiale a văzut cum Johann Andre Forfang și Severin Freund, pe rând, s-au oprit prea devreme, oferindu-i posibilitatea de a reuși două recorduri istorice.
Întrucât Peter Prevc s-a impus în această etapă de deschidere la Planica, slovenul își trece în cont alte două recorduri. Începând de astăzi, Gregor Schlierenzauer este fostul deținător al recordului de victorii într-un sezon. Peter, cu 14, îl întrece pe Gregor și poate extinde numărul la 15 sau 16 în cazul unor victorii mâine și/sau duminică.
Mai mult, recordul de puncte obținut într-un singur sezon îi aparține tot lui Peter Prevc, de astăzi, slovenul însumând 2123 de puncte în actuala stagiune, cu 40 mai multe decât cele acumulate de Gregor Schlierenzauer în 2009. În cazul ambelor recorduri, așadar, Peter poate să împingă recordul cât mai sus, în zilele următoare.
Peter Prevc, Johann Andre Forfang și Robert Kranjec alcătuiesc podiumul unei etape fulminante, în care spectatorii de la fața locului au fost onorați cu 59 de zboruri care au măsurat minimum 200 de metri. Motive pentru a spera la doborârea recordului mondial sunt suficiente, iar pentru a urmări etapele viitoare infinite. „De ziua lui Noriaki Kasai”, care s-a clasat pe 6, Peter Prevc a ieșit în prim-plan, izbutind două recorduri prețioase și detașându-se în clasamentul probei de zbor cu schiurile.
A venit din nou acel timp al sezonului: finalul. După un traseu europeano-asiatic, încâlcit de vreme și vânt, Icarii moderni au sosit cu bine în fața unui gigant impunător: Letalnica. Arena imensă din Planica așteaptă să le ofere propulsia de care au nevoie pentru a pluti prelung, a acumula puncte și a încânta spectatorii. Biletele puse în vânzare pentru acest sfârșit de săptămână au fost de mult vândute, drept urmare ne putem aștepta la un spectacol similar văzut în același loc, în 2015. Suspansul va fi diminuat, în comparație, dar calitatea competițiilor poate fi cel puțin la fel de satisfăcătoare.
Programul competițiilor de la Planica:
Joi, 17 martie – etapă individuală (reprogramarea celei anulate la Titisee-Neustadt), ora 11:00 (Eurosport 2 și E2 HD)
Vineri, 18 martie – etapă individuală, ora 16:15 (Eurosport 1 și E1 HD)
Sâmbătă, 19 martie – etapă pe echipe, ora 11:00 (Eurosport 1 și E1 HD)
Duminică, 20 martie – etapă individuală, ora 11:00 (Eurosport 1 și E1 HD)
Info despre trambulină: Letalnica este una dintre cele trei trambuline-gigant funcționale din lume, alături de cele din Kulm, Austria și Vikersund, Norvegia. Punctul de construcție al acestei arene colosale se află la 200 de metri, iar dimensiunea sa măsoară 225 de metri. Cel mai lung zbor înregistrat oficial la Planica îi aparține lui Peter Prevc, care a plutit 248,5 metri, anul trecut. Nu mai puțin decât 50,000 de persoane pot asista la întrecerile desfășurate pe trambulina Letalnica Bratov Gorisek. Numele complet al trambulinei provine de la frații Gorisek – Vlado și Janez -, care au contribuit decisiv la construcția acesteia.
Date despre locație: Planica este o vale superbă, situată în apropiere de satul Ratece, în nord-vestul Sloveniei. Această așezare coincide cu istoria acestui sport, având prima trambulină construită în anii ’30. Distanța dintre Planica și capitala statului sloven, Ljubljana, constă în aproximativ 100 de kilometri.
Rezultatele recente: Majoritatea iubitorilor de sărituri cu schiurile cunosc că deznodământul sezonului precedent a fost realmente bulversant: Severin Freund și Peter Prevc au terminat la egalitate de puncte întregul sezon, însă Globul de Cristal i-a fost oferit germanului întrucât a avut mai multe victorii de etapă (9-3). Stagiunea anterioară a adus trei întreceri organizate pe Letalnica, două invidiuale și una pe echipe. Jurij Tepes și Peter Prevc și-au împărțit echitabil primele două locuri în etapele din sezonul precedent, iar locurile 3 au fost ocupate de Stefan Kraft, respectiv Rune Velta. Etapa pe echipe a fost câștigată de țara gazdă, Slovenia, care a fost urmată pe podium de către Austria și Norvegia.
Înainte de startul concursurilor din acest weekend, se vorbește repetitiv despre doborârea recordului mondial, care îi aparține lui Anders Fannemel – 251,5 de metri -, zburați la Vikersund, în 2015. Specialiștii și meteorologii indică o probabilitate mare a acestui eveniment, așadar tot ce ne rămâne de făcut este să ne asigurăm că nu vom rata evoluțiile celor mai buni zburători din lume, în acest ultim sfârșit de săptămână al actualului sezon. Orice poveste are nevoie de un final impresionant. Cupa Mondială masculină 2015/16 a avut farmec, însă necesită un epilog care să nu lase pe nimeni indiferent…
Telemarcu 