Month: January 2015

Willingen #2 – explozie de evenimente

Devenit pentru a treia oară în această Cupă Mondială sport de echipă, săriturilwillingen.dee cu schiurile au oferit astăzi o întrecere sportivă remarcabilă, cu numeroase întâmplări notabile și memorabile. ”Trambulina mai mare decât cele mari” din Willingen a găzduit o etapă în care organizatorii concursului au modificat poziția barei de start de 7 ori (5 unități urcate și 2 coborâte), Anders Fannemel s-a apropiat la doar jumătate de metru de recordul trambulinei, iar Kamil Stoch a fost descalificat din motive tehnice, salvând-o pe Italia și scoțând-o pe Polonia din calculele manșei secunde.

În manșa întâi, primul schimb, Jurij Tepes a dat startul zborurilor artistice, aterizând cu 14 metri mai mult decât Hayböck, care s-a oprit în mod dezamăgitor la pragul de 122 de metri. Cea de-a doua tură avea să aducă o serie de sărituri suficient de bune, Sakuyama, Dezman, Jacobsen și Kraus zburând în intervalul 132,5 – 137 m, însă acestea au fost umbrite de nesatisfăcătoarea evoluție a lui Gregor Schlierenzauer (122,5 m).

Cea de-a doua parte a primei manșe a adus în prim-plan o minune: Dimitry Vassiliev a dat impresia că mi-ar fi citit cuvintele de ieri, izbutind să pună un telemark la aterizarea pe sol, cu toate că lungimea a lăsat puțin de dorit – 124,5 m. A urmat apoi întâiul zbor semnificativ al zilei, Damjan plutind în aer nu mai puțin de 143,5 de metri. Însă până și această desprindere de pe masa trambulinei avea să pălească în fața celei mai spectaculoase evoluții ale competiției, norvegianul Fannemel profitând de vântul de portanță și apropiindu-se la doar 0,5 metri de Ahonen și Tepes – deținătorii recordului trambulinei Mühlenkopfschanze. Richard Freitag avea să încheie schimbul cu un zbor mulțumitor de 147,5 m, egalând cele mai lungi evoluții de ieri ale lui Stoch și Velta și revanșându-se pentru propriile evoluții modeste din etapa individuală. Surprinzător sau nu, Austria termina și acest al treilea schimb al primei manșe pe rușinosul loc 6, o poziție dezonorantă, dar de înțeles, având în vedere că Hayböck, Kofler și Schlierenzauer nu trec printr-o perioadă fastă.

Coborârea barei de start cu două unități a afectat considerabil ultima tură a primei manșe, Janne Ahonen nereușind să ajungă mai departe de punctul de 123 de metri, în timp ce Velta a surprins negativ, cu cei 131 de metri zburați. Cu toate acestea, Stoch, Koudelka, Kasai, Prevc, Kraft și Freund s-au remarcat grație unor zboruri cuprinse între 134,5 și 140 m.

În pauza dintre manșe, vestea descalificării lui Kamil Stoch a schimbat în mare măsură concursul, iar performanțele săritorilor din partea a doua a întrecerii au scăzut în lungime. Dar Tepes – cu 137,5 m, Damjan – cu 137 m și Prevc – cu 144,5 m au ținut steagul sus, la fel ca Fannemel (140 m) și Freund (145 m).

Într-o zi în care cel mai în formă săritor a fost Anders Fannemel, slovenii Tepes, Dezman, Damjan și Prevc și-au adjudecat pe merit prima poziție a podiumului, fiind secondați de germani și urmați de norvegieni. „Bunicuțul” Kasai a reușit să își plaseze echipa în fața Austriei, care se vede astfel nevoită să se mulțumească cu locul 5 și să cedeze tricourile galbene. Rămâne de văzut dacă austriecii vor progresa mâine, în ultima etapă de la Willingen a acestui sezon.

Surpriza zilei: Anders Fannemel, care a fost la fel de impresionant ca și prestațiile colective ale Sloveniei.

sursă foto: willingen.de, fis-ski.com

10952865_10152674251892151_6807627329875915782_n

Marcu Czentye

Willingen #1 – Kamil Stoch

Pe impresionanta trambulină din Willingen, cei mai buni săritori din lume și-au dat din nou întâlnire, într-o etapă de vineri, organizată pentru a compensa și răzbuna vântul care a dat bătăi serioase de cap la Kulm și a anulat cea de-a doua etapă programată acolo. fis-ski

Cu Janne Ahonen întors în lumea Icarilor moderni, cea de-a 22-a etapă a acestei ediții de Cupă Mondială s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Finlandezul zburător a fost autorul a două evoluții onorabile – 120 de metri în calificări și 126 în prima manșă – însă a fost cel mai ghinionist, sfârșind întâia parte a competiției propriu-zise pe locul 31, primul de sub linia celor 30 calificați în repriza a doua de sărituri.

Sub ochii lui Octavian Munteanu, arbitru român care a acordat cu indulgență multe punctaje pentru stil, Rune Velta și mai ales Kamil Stoch au atras toate privirile în partea inițială a concursului, ambii aterizând după linia care marchează cei 145 de metri ai dimensiunii trambulinei, cu zboruri de 147,5 m, la doar 4,5 metri distanță de recordul stabilit de nimeni altul decât Ahonen. Aceștia au fost urmați de Eisenbichler și Vassiliev, care s-au oprit la pragul de 140 de metri. Din păcate pentru experimentatul sportiv rus, absența telemarkului a fost încă o dată factorul cheie, Dimitry dând din nou senzația că ar prefera mai degrabă să alerge maratonul sau să atingă fundul mării decât să binevoiască a realiza un simplu telemark la contactul cu stratul de zăpadă. Trecând peste încăpățânarea rusului, Schlierenzauer și Prevc au reușit la rândul lor să impresioneze, cu zboruri de 139 m. Kasai, Tepes, Jacobsen, Hilde, Fannemel, Freund, Koudelka și Kraft nu au lăsat de dorit, însă Michael Hayböck, câștigătorul de la Bischofshofen, a dezamăgit cu evoluția sa de doar 126 de metri.

Manșa secundă a debutat surprinzător de bine, simpaticul polonez Zniszczol aterizând la punctul de 143 m și rămânând lider intermediar până în a doua jumătate a ultimilor 30 de săritori rămași în concurs. Damjan avea să continue seria zborurilor lungi, grație celor 139,5 de metri plutiți în aer, iar Tepes – cu 140 m, Kraft – cu 142 m, Stoch – cu 142,5 m, Prevc – cu 144 m și Freund – cu 146 m au continuat și dus la bun sfârșit șirul de performanțe notabile.

Într-o zi în care Stoch a urcat pe culmile succesului pentru a doua oară în Cupa Mondială 2014/15, iar Prevc nu a contenit din a-și demonstra forma pozitivă prin care trece, consolidându-și poziția secundă în clasamentul general, Hayböck, Freitag și Zyla nu s-au regăsit și au fost nevoiți să termine în partea inferioară a clasamentului. Din fericire, pentru ei și pentru iubitorii acestui spectacol sportiv există o veste bună, și anume că weekendul nu s-a încheiat aici, iar zilele de sâmbătă și duminică vor aduce alte două etape, în care se vor putea revanșa față de public.

Podium: 1. Kamil Stoch (147,5 & 142, 5 m), 2. Peter Prevc (139 & 144 m), 3. Severin Freund (135,5 & 146 m)

Surpriza zilei: Severin Freund, care și-a rezervat un loc nesperat în top 3.

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Victorie slovenă pe tărâm japonez

10931429_10152659122092151_8696153329670755180_nSpre deosebire de celelalte etape, întrecerea cu numărul 20 a Cupei Mondiale a început devreme, la ora 9:30 (16:30 ora locală). Pe trambulina Okurayama din Sapporo, în absența unor săritori de mare anvergură, precum Freund, Jacobsen, Ammann sau Schlierenzauer și pe o ninsoare bogată, manșa întâi a început destul de încet, dar sigur. Factorul „vânt” nu a mai pus în pericol competiția propriu-zisă, iar germanul Karl Geiger avea să deschidă seria zborurilor bune, cu o aterizare la punctul de construcție (120 de metri). După o evoluție notabilă a norvegianului Gangnes, care s-a oprit la pragul de 128 m, organizatorii au luat clasica decizie ce sporește siguranța sportivilor, însă nu și gradul de spectaculozitate al întrecerii sportive – coborârea barei de start.

Devenind mai puternică, ninsoarea a oferit o imagine feerică, iar Sjoeen, Tepes, Kasai, Prevc și Hayböck și-au procurat șansa de a gusta, măcar pentru câteva momente, satisfacția ocupării primei poziție a clasamentului intermediar. Cei doi din urmă aveau să termine prima manșă la egalitate, pe primul loc, în ciuda faptului că Michael a fost autorul celui mai lung zbor al zilei – 132 de metri – cu 2 m mai mult decât slovenul și cu 2 mai puțin decât dimensiunea trambulinei. Cu speranța unei victorii obținute pe pământ autohton încă intactă, Kasai s-a situat la finele întâiei manșe pe podium. De asemenea, Kraft și Koudelka aveau dreptul să spere la o clasare onorabilă, după zborurile identice de 127,5 m. Totuși, prima parte a etapei a adus în prim-plan și clipe mai puțin bune, Kranjec, Zyla și nu în ultimul rând Damjan nereușind să impresioneze, fiind nevoiți să aterizeze pe stratul de zăpadă după doar 114, 115, respectiv 87 (!) de metri.

Jumătatea secundă a primei etape de la Sapporo a debutat fulminant, Piotr revanșându-se pentru nefasta evoluție anterioară și aterizând la punctul de 130 de metri. Spectacolul a venit ca de obicei în ultimele 10 sărituri, Koudelka și Kraft, cu zboruri lungi de 130,5 respectiv 131 m prevestind climaxul zilei – Peter Prevc reușind să plutească în aer până la stagiul de 131 de metri – și adjudecându-și pentru prima oară în acest sezon cele 100 de puncte puse în joc, beneficiind și de saltul mai puțin satisfăcător al austriacului Hayböck, care în ultima evoluție s-a oprit la doar 127 de metri.

Astfel, cu zboruri predominant între punctul de construcție (120 m) și cu câteva evoluții ce s-au apropiat de dimensiunea trambulinei (134 m), mai trece o etapă de la Sapporo, în care, din nefericire, recordul de 140 de metri deținut de Ljoekelsoey rămâne neatins. Cea de-a doua întrecere din Japonia va avea loc mâine, la o oră neprietenoasă iubitorilor români ai acestui sport.

Podium: 1. Peter Prevc (130 & 131 m), 2. Stefan Kraft (127,5 & 131 m), 3. Roman Koudelka (127,5 & 130,5)

Surpriza zilei: Peter Prevc, care a fost la fel de surprinzător ca Roman Koudelka.

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Gustul dulce al victoriei ”homemade”

Etapa individuală de la Zakopane s-a desfășurat (în sfârșit!) în absența unui vânt puternic, fapt ce a permis săritorilor să-și demonstreze calitățile lor reale. Pe cocheta trambulină din Polonia, neprevăzutul s-a întâmplat, iar favoritul gazdelor – Kamil Stoch – și-a adjudecat cele 100 de puncte acordate câștigătorului de etapă, izbutindstoch cel mai lung zbor al zilei (134 m), urmat de o altă evoluție impresionantă: ultima desprindere de pe masa trambulinei l-a avut în prim-plan pe „Kamila Stocha”, care a aterizat cu doar un metru mai repede decât în prima jumătate a competiției.

Într-o zi în care sportivul polonez a acaparat toate privirile, Stefan Kraft și-a mărit ecartul în clasamentul Cupei Mondiale, distanțându-se la 78 de puncte de colegul său de cameră și compatriotul său, Michael Hayböck. Cel mai în formă austriac din acest sezon s-a clasat pe locul 2 atât la finalul competiției, cât și în clasamentul celor mai lungi zboruri de la Zakopane, plutind în aer 133,5 de metri și apropiindu-se la doar jumătate de metru de egalarea performanței lui Kamil.

Finalurile celor două manșe au fost de-a dreptul electrizante. În prima, cei 10 precalificați au aterizat în intervalul 128-134 m, iar Kasai și-a îmbunătățit considerabil calitatea zborului de la o zi la alta. Pe final, Richard Freitag a dezamăgit ușor, însă Fannemel, Hayböck, Freund, Prevc, Kraft și Stoch au sărit cu toții între 130,5 – 133 m, dinamizând cea de-a 19-a etapă a actualei stagiuni.

De mulți îndrăgit și de puțini desconsiderat, Gregor Schlierenzauer a avut din nou parte de o zi gri, poziționându-se în fine pe nesatisfăcătorul loc 15. Din păcate pentru săritor și admiratorii săi, Gregor continuă să aibă probleme la aterizarea pe stratul de zăpadă, echilibrul și telemark-ul său nefiind la parametri optimi.

Până săptămâna viitoare, când Cupa Mondială își mută domiciliul la Sapporo, Japonia, polonezii și admiratorii lui Stoch din diverse țări se pot bucura de această etapă mai mult decât satisfăcătoare pentru campionul olimpic de la Sochi.

Podium: 1. Kamil Stoch, 2. Stefan Kraft, 3. Severin Freund

Surpriza zilei: Kamil(a) Stoch(a)

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Vânt universal, țări diferite

Vânt din spate puternic, vânt din față slab, coborâri a barei de start, urmate de ridicări a bfis-skiarei de start, corecții mici cauzate de vânt, corecții compensatorii mari… astfel poate fi rezumat efectul pe care condițiile meteorologice nefavorabile săriturilor l-a avut asupra serii de 17 ianuarie 2015.

Pe trambulina de la Zakopane, săriturile cu schiurile s-au metamorfozat încă o dată într-un sport de echipă. O întrecere sportivă ce poate fi considerată asemănătoare celei individuale, dar în fapt este foarte diferită. Odinioară în controlul tuturor competițiilor de acest fel, Austria – formată din „cvartetul” Hayböck, Schlierenzauer, Diethart și Kraft – a sfârșit învinsă de o Germanie ambițioasă, pe care Freitag și Freund au condus-o pe prima poziție a podiumului, grație celui mai lung zbor al primei manșe, reușit de Richard (130,5 m) și a două evoluții impresionante în partea secundă, Freitag aterizând la 132,5 de metri și Severin sărind nu mai puțin de 133,5 m, conchizând ziua în favoarea țării sale.

Michael Hayböck a spart pentru prima oară gheața mediocrității, atingând în prima manșă pragul de 128 de metri. Printre schimbări rapide ale vântului, care au ajuns să fie supărătoare, Zniszczol, alături de Stoch, au adus polonezilor aflați la baza trambulinei Wielka Krokiew doze mici de bucurie, țara organizatoare fiind nevoită să se mulțumească la finalul etapei cu poziția a cincea.

Fiindcă nu s-a antrenat, Noriaki Kasai a dezamăgit, zburând doar 117,5 m în a doua manșă. Totuși, austriecii, cu excepția lui Diethart, norvegienii, mai puțin Forfang, Freitag, Freund, Stoch, Prevc și nu în ultimul rând Damjan au salvat impresia generală a acestei zile competiționale. Ultimul menționat – slovenul Jernej Damjan – a fost autorul celui mai lung zbor de azi, aterizând la pragul de 136,5 m, cu doar 4 metri mai repede decât recordul trambulinei, stabilit de Simon Ammann.

Într-un moment în care vântul de la Zakopane continuă să sufle, toți iubitorii acestui sport pot doar să spere că mâine situația se va îndrepta, iar natura va permite celor mai buni săritori din lume să ofere spectacolul așteptat. Însă, în mod cert, aceasta nu schimbă cu nimic dezamăgirea mea de astăzi, provocată de Peter Prevc, care a trimis Norvegia în afara podiumului, pe dezamăgitorul loc 4.

Clasament final: 1. Germania, 2. Austria, 3. Slovenia, 4. Norvegia, 5. Polonia, 6. Japonia, 7. Cehia, 8. Rusia, 9. Italia.

Surpriza zilei: Duo-ul Freitag-Freund, care a depășit în evoluții protagoniștii acestei ediții a Cupei Mondiale: Kraft și Hayböck.

fis-ski

surse foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Vânt enervant la Kulm(e)

Etapa a 15-a a Cupei Mondiale, disputată undeva între localitățile austriece Tauplitz și Bad Mitterndorf, s-a încheiat oarecum previzibil, Severin Freund adjudecându-și prima poziție la o zi după ce a stabilit recordul trambulinei: 237,5 m.10931533_10152634067827151_8497950835452284553_n

Cu un vânt din spate sâcâitor, manșa întâi a avut pauze de ordinul minutelor, și în ciuda acestor perioade de repaus, sportivi ca Anders Jacobsen, Richard Freitag, Michael Hayboeck și Robert Kranjec nu au reușit să sară conform așteptărilor, ultimul dintre aceștia aterizând la pragul de doar 116 m: un rezultat rușinos ținând cont de faptul că punctul de construcție și mărimea trambulinei sunt de 200, respectiv 225 de metri, dar cauzat în mare parte de condițiile meteorologice nefavorabile. Tot în prima jumătate a etapei s-au mai remarcat Markus Eisenbichler, cu un zbor de 206 m, Stefan Kraft – 224 m -, Severin Freund, cu cel mai lung salt al primei părți, 227, 5 m, și corecțiile de vânt foarte mari, între 20 și 30 de puncte.

Cu un vânt mai domolit, manșa secundă a adus mai mult spectacol, iar Hayboeck, Jacobsen și Freitag s-au revanșat, toți cei 3 izbutind să aterizeze în intervalul 191-208 m. Ajungând la cei mai buni 10 săritori, competiția a fost dinamizată de evoluția excelentă a japonezului Kasai, care s-a oprit la 213,5 m (al patrulea salt ca lungime azi) și de zborul cel mai lung al zilei, trecut în contul celui care a câștigat calificările de ieri, slovenul Jurij Tepes, care a plutit în aer nu mai puțin de 231 de metri, cu doar 6,5 mai puțini decât Severin, ieri.

Stefan Kraft și Peter Prevc au performat în nota obișnuită, adică la nivel înalt, austriacul ocupând la final poziția a doua și apropiindu-se de colegul său de cameră, Hayboeck, în clasamentul general al Cupei Mondiale, iar slovenul încheind etapa pe locul al patrulea, la o distanță de peste 15 puncte în urma conaționalului său Jurij.

Pe această trambulină-gigant atât săritorii, cât și spectatorii pot avea parte de multă satisfacție. Din păcate, însă, astăzi vântul nu a permis ca întrecerea sportivă să fie la nivel maxim, iar cuvintele lui Freund de ieri nu s-au aplicat, din nefericire, și azi: „Dacă ai parte de asemenea condiții și poți cu adevărat să zbori, atunci această trambulină este într-adevăr distractivă.”

Podium: 1. Severin Freund (227,5 & 210 m), 2. Stefan Kraft (224 & 197,5 m), 3. Jurij Tepes (186,5 & 231 m)

Surpriza zilei: Jurij Tepes

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Bischofshofen – Austria x7

În micul oraș Bischofshofen, devenit pentru două784007fcdb806a137dd2d59b2778ce75 zile capitala săriturilor cu schiurile, austriecii nu au contenit din a-și continua uimitorul șir de victorii consecutive în Vierschanzentournee, Stefan Kraft primind Vulturul de Aur pentru prima oară, în urma unei seri mai puțin spectaculoase decât cea de duminică, însă suficient de încărcată ținând cont de numărul întâmplărilor notabile.

Cu un prim zbor impresionant, reușit de Peter Prevc undeva pe la mijlocul primei manșe, ultima etapă a ediției 63 a Turneului Celor 4 Trambuline a crescut ca intensitate secundă după secundă, culminând cu zborul lung de 137 m, efectuat de nemuritorul și irepetabilul Noriaki Kasai – singurul săritor non-austriac care a fost aclamat la nivel înalt de zgomotoșii împătimiți ai acestui sport și, implicit, ai acestei competiții.

Spărgătoare a oricărui record, Austria egalează astăzi Finlanda la capitolul ”Turnee ale celor 4 Trambuline câștigate”, ambele deținând 16, Kraft devine cel mai tânăr câștigător al acestui turneu după 1996/97 (când Primoz Peterka se impunea la doar 17 ani), iar Loitzl, Kofler, Morgenstern, Schlierenzauer, Diethart și Kraft desăvârșesc cea mai îndelungată perioadă de dominație în istoria Vierschanzentournee.

Cu toate că Hayboeck și Kraft au acaparat laurii victoriei, Noriaki Kasai, Richard Freitag, dar și Anders Jacobsen au performat la rândul lor de o manieră satisfăcătoare. Singurele momente triste ale etapei de la Bischofshofen au fost căzăturile lui Fairall și Ammann, acesta din urmă aflându-se la a doua experiență de acest fel în decursul a doar 9 zile. Din păcate pentru elvețian, nefericitele întâmplări l-au stopat și de această dată în drumul său spre primul Vultur de Aur din carieră.

După finalul unei noi ediții a competiției, în care niciun sportiv nu a realizat două succese, podiumul a fost ocupat de Kraft, câștigător la Oberstdorf, secondat de învingătorul ultimei etape și totodată câștigător în premieră al unei trambuline dintre cele patru, Michael Hayboeck*, și urmat în ultimul rând de slovenul Peter Prevc, care s-a declarat mulțumit de prestațiile sale la finele turneului.

Cu ochii înlăcrimați, Stefan Kraft și-a văzut astăzi visul împlinit la doar 21 de ani, ridicând deasupra capului Vulturul de Aur în fața a mii de austrieci care au finalizat incredibila atmosferă prin aprinderea unui foc de artificii spectaculos, menit să consemneze supremația Austriei în acest sport.

* austriacul a fost foarte aproape de atingerea recordului trambulinei în antrenamentul de azi, record stabilit de Daiki Ito în 2005 după un zbor de 143 de metri, cu 3 mai mulți decât dimensiunea trambulinei

surse foto: fischersports.com, fis-ski.com

Marcu Czentye

fis-ski