Month: April 2016

Medalia de aur a lui „Eddie the Eagle”

feelslikehomeblog com

Rareori, lumea cinematografică își îndreaptă obiectivele și asupra sportului. De o raritate și mai apăsată sunt proiectele filmice reliefând discipline sportive de iarnă. Săriturile cu schiurile au constituit tema unui film sud-coreean, „Take Off”, lansat în 2009, însă „Eddie the Eagle” a fost primul care a dobândit în mod rapid recunoaștere pe plan internațional.

„Eddie the Eagle” aduce în prim-plan povestea lui Michael Edwards, zis și Eddie, primul săritor din Marea Britanie care a participat la Olimpiada de Iarnă. Personaj neîndemânatic și lipsit de talent, Eddie este jucat cu dibăcie de Taron Egerton, actor acompaniat cu naturalețe de faimosul Hugh Jackman, transpus ca „sumă a antrenorilor avuți de-a lungul anilor”, așa cum a declarat Michael Edwards pentru The Guardian.

Premiera din România a acestui film s-a consumat pe 8 aprilie și m-a regăsit într-un cinematograf, fiind dornic să observ translația din real în cinematografic a unei povești interesante, dar neglijabile chiar și din perspectiva lumii Icarilor moderni. „Nimeni nu își va mai aduce aminte cine a fost locul 2”, spune o vorbă; darămite ocupantul ultimei poziții, aș completa eu. Însă raportul de atașament dintre Hollywood și pierzători a produs un nou rezultat palpabil. Unul impresionant la o primă vedere, menit să inspire privitorul înspre clișeicul succes, disponibil tuturor și aproximativ intangibil, deopotrivă.

redbulletin com

„Cu toții suntem nepricepuți la ceva, iar cei mai mulți dintre noi sunt nepricepuți în multe privințe. Viața este umplută cu îndemânări pe care ne-am fi dorit să le deținem, însă nu le avem,” notează Danny Leigh, The Guardian, în articolul indicat mai sus.

Filmul începe abrupt și concentrează încă din start totalitatea personajelor în jurul îndeplnirii visului unui puști britanic de a participa la Jocurile Olimpice. Testându-și abilitățile în diverse discipline ale Olimpiadei de Vară, Eddie acumulează frustare. Totuși, aceasta nu îl oprește din străduințe, și nici vorbele descurajatoare ale tatălui său, conform cărora protagonistul nu este un sportiv. Îndreptându-și ochii către varianta secundară a Jocurilor Olimpice, Olimpiada de Iarnă, Eddie învață să schieze și, cu ajutorul unei mame sensibile și iubitoare, își croiește drum până la o nouă intersecție.

Un alt indiciu demoralizant, venit din partea reprezentanților Comitetului Olimpic Britanic îl evidențiază pe Eddie ca personaj singular în această poveste, a cărei reușită depindea de împrejurări. Luarea destinului în propriile schiuri subliniază curajul și hotărârea nebunească a tânărului englez, de neoprit în căutarea sa. Nesupus limitelor, Eddie face totul pentru a-și vedea visul îndeplinit, iar călătoria sa oferă atât întâmplări emoționante, cât și hazlii. Căzăturile, inerente vieții de săritor cu schiurile, sunt bruște contacte cu realitatea crudă, dar acestea nu au repercusiuni capabile să-i decupleze atenția lui Eddie de la drumul său.

Tatăl său, simbol al relevanței de tip „aici-acum”, nu îl poate convinge că demersurile sale reprezintă nebunie pură, iar bizarul trăsăturilor protagonistului constă în contrastul dintre aparența sa – mai degrabă caraghioasă – și voința sa – mai degrabă imposibil de contestat și oprit.

Oamenii din jurul său spuneau că „zbura precum o cărămidă.” Spusele acestea, ca și o multitudine de alte mesaje dezaprobatoare, n-au avut efect negativ asupra lui Eddie. Alimentându-și hotărârea din circumstanțele potrivnice, protagonistul a decis să pășească pe o cărare nemaistrăbătută înainte, iar acest aspect îl particularizează în mod absolut. Călătoria cântărește mai mult decât destinația în sine, iar în aceasta Eddie este ajutat de Bronson Peary, „un fost săritor talentat, dar căruia i-a lipsit disciplina.” Relația dintre Eddie și antrenorul său este specială, primind sfaturi prețioase, pe care le întoarce drept lecții de viață. Hugh Jackman joacă rolul antrenorului dur, în primă fază, dar vede în Eddie posibilitatea de a-și compensa trecutul nefericit. Mai precis, vede în acest tip ciudat disciplina și interesul pe care el nu le-a avut în cariera sa de săritor cu schiurile. Înclinația către alcool a antrenorului este înlăturată, în cele din urmă, și înlocuită cu seriozitatea lui Eddie, ilustrată în consumul de lapte, preferat băuturilor alcoolice.

EDDIE THE EAGLE SKI JUMP CALGARY
23 februarie 1988: Michael „Eddie the Eagle” Edwards

Finalul scoate la iveală interesul oamenilor în a trăi o poveste în care se regăsesc. Performanțele sportive uimitoare ale finlandezului Matti Nykanen pălesc în raport cu sentimentele total umane, stârnite de acest britanic, poreclit „Eddie the Eagle”. Tribunele aclamă povestea și charisma unui astfel de personaj, ai cărui ochelari imenși și aburiți fac trimitere la un „copil de casă”, și nu la un individ temerar.

Renunțarea nu-i este caracteristică lui Eddie pentru intervale lungi, iar privitorii, de la oameni de rând la membri ai presei internaționale, devin interesați de sursa ambiției sale. Popularitatea dobândită și avută pentru un timp foarte scurt – Olimpiada de la Calgary, 1988 – conturează finalul fericit al filmului, în care până și tatăl, reticent inițial, se transformă într-un susținător demn de încrederea și recunoștința fiului său. Un alt fel de scenariu ar fi fost contrariant, având în vedere că Eddie, prin zborul său de 71 metri, a stabilit recordul olimpic al Marii Britanii la sărituri cu schiurile.

Totuși, aventura lui Eddie a produs și schimbări de ordin regulamentar. În 1990, Comitetul Olimpic Internațional a hotărât introducerea regulii „Eddie the Eagle”, care consemna controlul calității întrecerilor, presupunând ca orice sportiv olimpic să se claseze între primii 50 de concurenți la competițiile preliminare. Deși a încercat în trei rânduri să bifeze această nouă cerință, Michael a făcut din nou cunoștință cu eșecul, Olimpiada de la Calgary rămânând climaxul carierei și, probabil, al vieții sale.

mirror co uk

În lumea reală, Michael Edwards se declară încântat de film și bucuros că povestea sa a reprezentat miezul unei noi opere cinematografice despre Olimpiada din 1988, după ce echipa Jamaicăi de bob a făcut înconjurul lumii. Mai mult, Eddie declară că tatăl său l-a ajutat la fel de mult precum mama sa, dar mărturisește că această transformare din film nu strică magia istorisirii. Regizorul Dexter Fletcher admite că povestea a fost alterată în film, durata de 106 minute fiind cea care l-a împiedicat să nu topească și remodeleze datele istoriei lui „Eddie the Eagle.”

„Am fost un om obișnuit. Am dat ce am avut mai bun din ceea ce am avut, adică nu foarte mult. Nu am avut bani, nici facilități pentru antrenament, nici zăpadă, nici sărituri, și nici un antrenor, însă am reușit să sar cu schiurile pentru țara mea. Iar a ajunge acolo a fost medalia mea de aur,” sunt cuvinte spuse de însuși Michael Edwards, prin intermediul cărora este rezumată întreaga poveste emoționantă a vieții sale. Potențialul maxim al lui Eddie a fost sinonim cu ultimul loc în competiții, dar fiecare este dator să învețe lecția predată de Michael Edwards: nu contează cât ai. Contează cât dai!

surse foto: feelslikehomeblog.com, redbulletin.com, olympic.org, mirror.co.uk

Marcu Czentye

Advertisements