Ambii frați Prevc, în top 4, iar Johann Andre Forfang izbutește prima victorie individuală a carierei!

forfi

Sub un cer înnorat, lipsit de strălucire, prima competiție propriu-zisă de la Titisee-Neustadt s-a derulat relativ cursiv. Vântul a suflat predominant din față, dar n-a fost constant, fapt care a făcut ca mai mulți săritori de prestigiu să își rateze prestațiile.

Întâia parte a etapei a fost ridicată din punct de vedere calitativ de către polonezi. Andrzej Stekala, Maciej Kot, Dawid Kubacki și Stefan Hula au sărit onorabil, producând evoluții mulțumitoare în ochii antrenorului Lukasz Kruczek. Jan Matura a zburat 136 de metri, la fel ca Robert Kranjec, iar Domen Prevc a confirmat, ducându-se mai departe decât cei doi cu jumătate de metru. Anders Fannemel a oferit valoare concursului, aterizând dincolo de dimensiunea trambulinei, la 143 de metri. Colegul său, Johann Andre Forfang i-a depășit performanța cu un metru, bifând totodată și cel mai lung zbor al manșei. Au venit, apoi, momente ale dezamăgirii. Stefan Kraft și Kenneth Gangnes s-au oprit după numai 124, respectiv 126 de metri, iar Michael Hayböck a ratat accederea în manșa finală, ca urmare a unei sărituri de 106 metri. Din cauza vântului din spate și a factorului poartă, nici Severin Freund nu a fost capabil să strălucească, sărind 128,5 metri.

forfang

Totuși, manșa întâi a avut două momente speciale, exceptând zborurile incredibile ale celor doi norvegieni, Anders Fannemel și Johann Andre Forfang. Noriaki Kasai a zburat 133 de metri în cadrul prezenței cu numărul 499 în Cupa Mondială, fiind aclamat puternic de germanii din tribune. Mai mult, Peter Prevc a conchis runda cu o săritură de 139 de metri, admirabilă în condiții dificile, succedând prestații mai puțin satisfăcătoare, ale lui Freund, Kraft sau Gangnes.

În pauză, Peter Prevc, Johann Andre Forfang și Anders Fannemel ocupau treptele podiumului provizoriu, iar Domen Prevc se clasa pe poziția a patra. Din nefericire, evoluțiile lui Michael Hayböck și Andreas Wellinger se dovedeau insuficiente pentru a participa în manșa secundă.

peter prevc

În fazele incipiente ale jumătății secunde ale concursului, Andreas Stjernen a plutit 137,5 metri, iar Kamil Stoch a oferit un mic cadou susținătorilor săi, zburând 135,5 metri. Stefan Kraft a dezamăgit din nou, puțin mai târziu, însă Kenneth Gangnes a reușit să se revanșeze, stând în aer 140 de metri. Simon Ammann n-a lăsat de dorit cu o săritură de 134,5 m, însă ghinionistul zilei a fost Dawid Kubacki. De ziua sa, polonezul a căzut la scurt timp după aterizarea zborului său de 128 de metri. Din fericire, repercusiunile acestei întâmplări nu au fost grave. Spre final, Severin Freund și Domen Prevc s-au oprit după 130 de metri, iar Noriaki Kasai și Anders Fannemel nu au reușit să impresioneze, zburând mai puțin de atât.

Calitatea etapei a fost îmbunătățită considerabil de ultimii doi săritori. Johann Andre Forfang a sărit cu doar un metru mai puțin decât în prima manșă, 143 de metri, și a pus presiune pe slovenul Peter Prevc. Deja noul campion mondial la sărituri cu schiurile, Peter s-a oprit după 138,5 metri și a ratat victoria de etapă, atribuindu-i norvegianului un prim succes individual în carieră.

clasament

După două sărituri extraordinare, de 144, respectiv 143 de metri, Johann Andre Forfang bifează prima victorie individuală în Cupa Mondială, după un an și trei luni de la debutul său în cea mai valoroasă întrecere a Icarilor moderni. Peter Prevc vine al doilea și mai are nevoie de numai 60 de puncte pentru a stabili un nou record în ceea ce privește punctele câștigate într-un singur sezon. Kenneth Gangnes completează podiumul, după un zbor secund impresionant, iar Slovenia se poate declara de asemenea satisfăcută, avându-l pe Domen clasat al patrulea.

Norvegia și Slovenia își împart echitabil primele patru poziții ale clasamentului de astăzi, iar lumea Icarilor moderni așteaptă mult mai mult de la Severin Freund, Michael Hayböck, Stefan Kraft și chiar Noriaki Kasai, mâine.

wcs

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi prielnice, duminică va fi consemnată cea de-a 500-a prezență a inepuizabilului japonez în Cupa Mondială. Fiți cu ochii pe Noriaki Kasai și Peter Prevc, care încearcă să scrie istorie, sincronic, începând cu ora 14:45.

sursă foto: eurosportplayer.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s