Portretul unui campion: Peter Prevc

vikersund no

În data de 5 decembrie 2009, un puști de 17 ani își făcea debutul în Cupa Mondială și visa, timid, să îi calce pe urme lui Primoz Peterka. Slovenia aștepta un nou zburător de clasă în lumea Icarilor moderni, cu care să fie mândră, indiferent de prestigiul competiției.

Ieri, 28 februarie 2016, Peter Prevc, cu șase ani mai experimentat, a izbutit două zboruri de 139-139,5 metri, inscripționându-și numele, pentru totdeauna, în cărțile de istorie ale săriturilor cu schiurile.

„Este cel mai frumos moment din viața mea. După aceste competiții din Kazahstan, în care am fost capabil să sar suficient de lung, să câștig din nou și să îmi asigur titlul general, simt într-adevăr o mare despresurare. Sunt mult mai relaxat decât în ultimele două-trei zile. Acum, totul este mult mai simplu pentru mine,” a spus Peter Prevc.

*

22 martie 2015, Planica. Mii de spectatori aflați la baza trambulinei Letalnica așteaptă, înfrigurați, deznodământul ultimei etape a sezonului. Peter Prevc poate deveni, în premieră, campion mondial. Severin Freund, crispat, se oprește prea repede și își diminuează șansele la câștigarea trofeului. Slovenii din tribune sunt încântați cu un zbor lung reușit de Peter, iar soarta Globului de Cristal devine incertă. Jurij Tepes, un alt reprezentant al gazdelor, bifează – probabil – cel mai impresionant zbor al carierei, primind note de 20 din partea juriului. Urmăritorii sunt în delir. Se încheie o etapă magnifică, aducătoare de spectacol și suspans. Minute mai târziu, Severin Freund este încoronat, întâia dată, campion mondial la sărituri cu schiurile, beneficiind de un alineat mai puțin cunoscut din regulamentele FIS: „în cazul unei egalități de puncte, va fi declarat câștigător sportivul care și-a trecut în cont mai multe victorii de etapă”. 9-3 în duelul Severin Freund – Peter Prevc, iar cel mai promițător sloven din lumea Icarilor moderni se trezește în cea mai frustrantă poziție posibilă. Tocmai ratase îndeplinirea visului copilăriei sale, în ciuda faptului că l-a egalat pe lider în clasamentul general. Este primul moment de acest fel din istoria acestei discipline sportive și, totodată, scenariul la care nu s-ar fi așteptat nimeni. Absolut nimeni.

*

La finalul sezonului anterior, în mintea lui Peter Prevc trebuie să se fi perindat o multitudine de idei, mai mult sau mai puțin obișnuite. Cantitatea enormă de frustrare acumulată în urma unei asemenea situații poate zdruncina definitiv moralul unui săritor. Personal, mă așteptam ca slovenul să își transforme angoasa în ambiție. Fiind atât de tânăr, tindeam să cred înaintea startului actualei stagiuni că Peter este principalul favorit la câștigarea Globului de Cristal. Din fericire pentru el, noul campion mondial la sărituri cu schiurile a gestionat situația dificilă cu maturitate și înțelepciune, iar așteptarea rezultatelor nu a fost prea îndelungată. Unsprezece luni mai târziu, Peter Prevc își vede, într-un final, visul metamorfozat în realitate.

„Am fost emoționat înainte de ultima săritură de ieri, dar după Turneul Celor 4 Trambuline și Campionatele Mondiale de Zbor cred că am învățat, în sfârșit, cum să manageriez multă presiune. Sper să nu mă pronunț prea devreme și că acest lucru va dura. Acum mă simt relaxat, calm. Nu pot să spun că mă simt foarte fericit sau euforic. Acelea sunt trăirile pe care le ai atunci când primești un cadou de ziua ta, și nu într-un moment când câștigi ceva pentru care ai muncit 10 ani.”

zimbio comm

Câștigarea Cupei Mondiale în ski jumping înseamnă, natural, foarte mult. Dar modul în care Peter Prevc a obținut această reușită îndeamnă la și mai multă admirație. În primele patru întreceri din acest sezon, slovenul s-a clasat în trei rânduri pe locul 2. Apoi, începând cu Nizhny Tagil, Peter a devenit simbolul constanței în top. Adjudecându-și trei victorii înainte de Turneul Celor 4 Trambuline, Prevc căpăta, din partea multora, mai mult credit. A venit apoi etapa cu desfășurare atipică de la Oberstdorf, în care Peter a obținut locul 2. Când s-ar fi putut lăsa dezamăgit, liderul Cupei Mondiale a continuat pe același drum, câștigând la Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck și Bischofshofen. Privind în urmă, consider că Sven Hannawald nu s-ar fi supărat în cazul în care performanța sa din 2002 ar fi fost imitată în acest an.

După finalul Vierschanzentournee, situația s-a clarificat din ce în ce mai mult în ceea ce privește întâietatea în clasamentul general. Săritură după săritură și etapă de etapă, slovenul a convins și s-a detașat vizibil de concurență. O singură ratare a top 1o-ului în acest sezon până în momentul de față spune multe despre constanța și valoarea acestui sportiv. Desigur, consistența fabuloasă a unui sportiv se poate dovedi mai puțin prielnică pentru farmecul competiției. Peter Prevc nu s-a limitat la câteva recorduri în acest sezon și nici la un trofeu. Slovenul a câștigat, pe rând, Turneul Celor 4 Trambuline, Campionatele Mondiale de Zbor și a egalat recordul victoriilor reușite într-un sezon, 13, care le aparține acum concomitent lui Gregor Schlierenzauer și Peter Prevc. Mai mult, Peter conduce și în clasamentul probei de zbor cu schiurile. Supremație confirmată.

fis ski

Chiar și-ntr-o întrecere din care suspansul a lipsit mai mult decât ne-am fi dorit, (tele)spectatorii nu pot acuza o absență a spectaculozității. Atunci când concurența a făcut cunoștință cu eșecul, Peter Prevc a avut grijă ca standardul competițiilor să fie elevat și imposibil de ajuns. Slovenul n-a privit prea mult în jur ci doar la a doua linie roșie a trambulinelor, pe care a reușit s-o atingă sau depășească în nenumărate rânduri. Rezultatul? A perfectat unul dintre cele mai bune sezoane făcute vreodată de un săritor cu schiurile.

Indiferent de perspectiva din care îl privești, Peter Prevc este un personaj special. Timiditatea din afara competițiilor e antonimul agresivității sale din momentul desprinderii de pe masa trambulinei. Slovenul întinde puternic genunchii la ieșire, și intră în poziția „V Böklöv”, de maximă portanță, cu o viteză incredibilă. În aceste condiții, urmările nu pot fi decât pozitive, și anume zboruri elegante și lungi sau recorduri de trambulină, după caz. Îmbucurător privitor la el este și progresul din punct de vedere mental. Emoțiile nu i-au fost prieten lui Peter Prevc nici în stagiunea aceasta, dar slovenul a părut mult mai stăpân pe sine. A învins și-n această luptă, cu propriile sentimente, inhibându-și-le în momentele de importanță absolută.

„Acest titlu de campion mondial a venit la mine, sau eu am venit către el pas cu pas. Mi-a luat șapte sezoane să îl câștig. Acum doi ani, am fost la vreo sută de puncte în spatele locului secund, iar anul trecut mi-au lipsit șase-șapte victorii. Anul acesta m-am impus atât la capitolul „victorii”, cât și „puncte”, așadar totul este în regulă acum.”

O figură introvertită precum Peter Prevc caracterizează acest succes fulminant prin următoarele cuvinte: „totul este în regulă acum. Acum mă simt relaxat, calm. Nu pot să spun că mă simt foarte fericit sau euforic. Acelea sunt trăirile pe care le ai atunci când primești un cadou de ziua ta și nu într-un moment când câștigi ceva pentru care ai muncit 10 ani.” Poate că nu sună extraordinar, dar sunt cuvinte sincere din partea noului campion mondial la sărituri cu schiurile, un câștigător meritoriu și pe care mă bucur că am avut oportunitatea de a-l urmări de-a lungul întregului sezon, din fața ecranelor.

surse foto & video: vikersund.no, zimbio.com, fis-ski.com, youtube.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s