Peter Prevc, în premieră campion mondial la sărituri cu schiurile!

sdsa

Potrivit calculelor mele de ieri, care s-au dovedit greșite, Peter Prevc mai avea nevoie de rezultate bune și la Wisla pentru a deveni, în premieră, campion mondial la sărituri cu schiurile. Dar slovenul a fost hotărât să își adjudece titlul astăzi, de ziua lui Primoz Peterka – cel mai prestigios reprezentant al Sloveniei în ski jumping până la apariția lui Peter.

A doua etapă organizată la Almaty a debutat în ciuda vântului din spate, care a suflat incomodant. Totuși, Icarii moderni au decis, la unison, să ignore orice factor extern și s-au concentrat pe propriile tehnici de zbor. Rezultatele nu au fost deloc sub așteptări, mulți săritori dintre primii treizeci depășind punctul de construcție – 125 de metri – și chiar borna de 130.

Prima săritură care a atins pragul de 135 m i-a aparținut japonezului Taku Takeuchi. Cu ocazia primului zbor de astăzi, Simon Ammann a plutit ca adineauri, 137 de metri, reliefând valoarea netrecătoare a cvadri-campionului olimpic. Desigur, evoluția sa nu a fost conturată cu un telemarc la aterizare. Totuși, runda inițială a fost completată de numeroase zboruri impresionante. Noriaki Kasai a plutit 136 de metri, Richard Freitag cu 50 de centimetri mai mult, Stefan Kraft 139, iar Daniel Andre Tande a depășit cei 140 de metri ai dimensiunii trambulinei cu jumătate de metru.

Din cauza unor coborâri succesive ale barei de start, Kenneth Gangnes și Michael Hayböck nu au izbutit să se apropie prea mult de cel mai lung zbor al manșei, reușit de Tande, aterizând între 134,5 și 135,5 metri. În schimb, lui Severin Freund și Peter Prevc nu le-au lipsit mulți metri pentru a egala performanța norvegianului, germanul zburând 137 de metri, iar slovenul 139,5.

Având o notă de 20 validată, Peter Prevc se distanța în fruntea ierarhiei intermediare, între manșe, beneficiind și de puncte suplimentare pentru factorul „poartă”. Severin Freund și Stefan Kraft completau top 3-ul de moment, iar între Globul de Cristal și Peter Prevc mai rămânea doar o chestiune de timp și probabilitatea unei sărituri solide în manșa secundă.

peter prevc

A doua parte a întrecerii a fost împiedicată în anumite momente de mișcările vântului. Organizatorii au urcat și coborât bara de start, însă deciziile lor nu au afectat drastic calitatea concursului. Roman Koudelka a fost primul care a ridicat ștacheta, zburând 133 de metri, cu puțin timp înainte ca Simon Ammann să convingă din nou, plutind 139 de metri. În cazul în care ar fi realizat telemarcuri la aterizare, elvețianul s-ar fi putut afla pe podium astăzi, ținând cont de lungimea săriturilor sale.

Noriaki Kasai a produs impresii pozitive, de asemenea, sărind 136 de metri, iar Michael Hayböck nu s-a lăsat mai prejos, zburând 137, cu doi și jumătate mai puțin decât Daniel Andre Tande. Stefan Kraft a aterizat după 138,5 metri, iar Severin Freund a oferit farmec aparte etapei: germanul a plutit fantastic, 141 de metri și jumătate, bifând astfel noul record oficial al trambulinei de la Almaty.

Pus sub presiune de zborul extraordinar al lui Severin Freund, Peter Prevc a performat din nou la nivel înalt, plutind 139 de metri și devenind, pentru prima oară în carieră, campion mondial la sărituri cu schiurile.

clasament

Globul de Cristal se îndreaptă, așadar, înspre Slovenia întâia dată din 1998 încoace. Atunci, Primoz Peterka reușea această performanță, însă nu într-atât de convingător precum Peter Prevc, care a egalat astăzi recordul de victorii într-un sezon, 13. Acesta îi aparținea până azi exclusiv austriacului Gregor Schlierenzauer.

wcs

Peter Prevc, Severin Freund și Daniel Andre Tande formează podiumul celei de-a doua etape de la Almaty, iar Cupa Mondială masculină continuă în weekendul următor, la Wisla, Polonia. Din acest moment, calculele îi permit liderului clasamentului general să nu participe la niciuna dintre cele șase etape rămase din actuala stagiune. Totuși, Peter va încerca, în mod cert, să întreacă performanța lui Gregor, dar și să bifeze recordul de puncte într-un sezon.

Peter Prevc
Peter Prevc, noul campion mondial

sursă foto: eurosportplayer.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s