Germania, campioană mondială pe echipe în proba de juniori! Norvegia și Japonia obțin medaliile de argint, respectiv bronz

JUnior-VM hoppOnsdag 24. februar
 2016
Romania
Podiumul etapei masculine pe echipe

Obligați de vremea nefavorabilă, organizatorii au decis ca întrecerea masculină pe echipe să aibă loc tot astăzi. La start s-au aliniat 12 țări, reprezentați de câte patru săritori. Printre cele douăsprezece a fost și România, echipa fiind alcătuită din Mihnea Spulber, Sorin Mitrofan, Iulian Pîtea și Eduard Török.

În manșa întâi, Iulian a sărit 84,5 metri, oferind un start bun echipei. Viktor Polasek a fost primul săritor care a depășit în zbor punctul de construcție, iar Jonathan Siegel a dinamizat concursul, plutind 94 de metri. Din cauza vremii care s-a schimbat, soarele dispărând și lăsând vântul și ploaia să își facă apariția, manșa inițială a fost întreruptă timp de aproximativ o oră.

1

După reluarea acțiunii, Mihnea Spulber și Sorin Mitrofan s-au oprit devreme, diminuând șansele calificării în manșa finală. De altfel, schimburile 2 și 3 ale primei părți au fost lipsite de zboruri lungi, puțini sportivi reușind să depășească borna de 85 de metri.

În ultimul schimb al primei manșe, Eduard a impresionat, depășind cu jumătate de metru punctul K al trambulinei. Ryoyu Kobayashi a plutit 94,5 metri, puțin mai târziu, cu doi metri mai mult decât Tomas Vancura și Domen Prevc. David Siegel a zburat 97 de metri, însă performanța sa nu a fost cea mai lungă a acestei manșe, Halvor Egner Granerud sărind 99,5 metri.

2
Eduard Török

Între manșe, Germania, Norvegia și Japonia se clasau în top 3, iar neșansa făcea ca România să fie prima echipă clasată sub linie, și anume în afara top 8-ului.

Din nefericire, la Râșnov a început să plouă suficient de puternic, iar la manșa secundă au asistat doar un număr restrâns de persoane. Vântul și ploaia s-au întețit, iar ritmul competiției a fost sacadat din aceste motive. Totuși, și în aceste condiții s-au consemnat zboruri de calitate. Unul a fost reușit de Jonathan Siegel, care a zburat 97 de metri. A urmat apoi o perioadă mai puțin fastă, drept dovadă stând prestația de 88,5 metri a lui Domen Prevc, slovenul aterizând de partea greșită a punctului de construcție.

domen
Domen Prevc

Ryoyu Kobayashi a impresionat din nou, în ultimul schimb, sărind 92 de metri și demonstrând capacități impresionante, care îl pot propulsa în topurile Icarilor moderni în anii următori. Halvor Egner Granerud a fost de asemenea un săritor constant, norvegianul sărind 92 de metri și în această manșă greu încercată de condițiile meteo.

David Siegel s-a oprit cu jumătate de metru înaintea punctului de construcție, cu ocazia ultimei sărituri a zilei, însă acest rezultat oarecum sub așteptări a fost îndeajuns. Germania este încoronată campioană mondială pe echipe în proba de juniori, iar medaliile de argint și bronz revin Norvegiei, respectiv Japoniei.

dasdada

Slovenia lui Domen Prevc n-a reușit o clasare pe podium, iar toate laudele merită îndreptate către germani – și anume, Jonathan Siegel, Adrian Sell, Tim Fuchs și David Siegel – care s-au impus la o diferență de puncte consistentă – aproximativ 30 de puncte.

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s