Contraste, asemănări, performanțe

buna 1

O zi de marți, oarecare, dar deosebită. Este iarnă din punct de vedere calendaristic, dar în Valea Cărbunării adie un ușor vânt de primăvară. Holurile clădirii de la baza trambulinei freamătă, în așteptarea competițiilor.

La o primă privire, săritorii zboară cu o viteză amețitoare. Accelerarea în aer se derulează mult mai repede în comparație cu imaginile din cadrul transmisiunilor TV. Totul este mai rapid, mai violent decât mi-aș fi imaginat. Nimic nu stagnează. Fiecare sportiv își ia schiurile pe umăr și pornește spre trambulină, mai mult sau mai puțin relaxat. Presiunea întrecerii este vizibilă pe fețele unora și de negăsit în privirile altora. Contraste, asemănări și un peisaj colorat, mai presus de toate.

IMG_20160223_082207

Domen Prevc încântă privitorii cu al său stil agresiv la ieșirea de pe masa trambulinei și aterizează puțin neîngrijit. Aplauze sacadate de pe margine, aparținând unor spectatori care observă instant ceva diferit în acest săritor. Probabil cel mai valoros care a participat astăzi la Râșnov, dar care n-a fost suficient de pregătit și acomodat cu această trambulină încât să devină campion mondial.

buna 2
Domen Prevc, la Râșnov

La două minute distanță, Eduard Török îl egalează pe Domen în lungime și îi este superior ca stil. Românul zboară 95 de metri și izbutește zborul la care spera. Să-i vezi pe Eduard și Iulian prestând foarte bine la acest nivel oferă sentimente plăcute pentru publicul român, care începe să devină, ușor-ușor, tot mai familiarizat cu această disciplină.

6

Simpli privitori de pe marginea trambulinei rostesc nume ca Noriaki Kasai, Sara Takanashi, Peter Prevc, amintind despre competițiile din Cupa Mondială. Sunt semne pozitive, care subliniază alipirea românilor de acest sport și care ar fi fost imposibil de auzit acum câțiva ani.

Se face trecerea la competiția feminină. Din orice colț ai privi, Dana Haralambie arată ca una dintre cele mai talentate săritoare din lume. Alura sa inspiră încredere în forțele proprii și o experiență admirabilă având în vedere vârsta ei, 18 ani.

Calmă și stăpână pe sine, Chiara Hoelzl se detașează de concurență și se impune. Merită acest titlu și aprecierea pentru a fi menținut competiția la un nivel satisfăcător.

7

Soarele zâmbește și se ascunde mai apoi, topind alți centimetri de zăpadă. Organizatorii trebuie să fi depus eforturi inumane pentru desfășurarea acestor competiții, însă vremea nu tinde să le susțină ostenelile. Dar, cu siguranță, se află într-o dispoziție îmbunătățită după rezultatul Danei. Este o performanță remarcabilă, o premieră pentru România la acest nivel.

Urmează competiția masculină pe echipe și cea mixtă, în zilele următoare. Până atunci, este important că românii au convins în această zi și ne-au sporit speranțele cu privire la viitor. Ne așteaptă zile din ce în ce mai bune referitor la săriturile cu schiurile, atât timp cât sportivii noștri vor rămâne concentrați asupra îndeplinirii obiectivelor.

buna 4

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s