Sara Takanashi este noua campioană mondială la sărituri cu schiurile!

12705691_10153435201967151_5624269575021269167_n

Cupa Mondială feminină a continuat astăzi, în localitatea finlandeză Lahti, pe o trambulină de dimensiuni normale, cu punctul de construcție la 90 de metri și dimensiunea de 100. Competiția a numărat 38 de participante, însă Dana Haralambie a lipsit. De menționat că absența ei nu a fost cauzată de un rezultat insuficient, ci românca nu a făcut deplasarea în Finlanda. De altfel, ședința de calificare inițial programată la Lahti a fost anulată și înlocuită cu o sesiune de antrenamente.

Cele mai în formă săritoare și-au continuat perioada îmbucurătoare și au prestat din nou la nivel înalt. În manșa cu numărul 1, Daniela Iraschko-Stolz a sărit 93 de metri, cu jumătate de metru mai puțin decât Yuki Ito și cu un metru mai puțin decât Maja Vtic. Jacqueline Seifriedsberger a ridicat ștacheta și mai sus, aterizând la pragul de 94,5 metri, iar Sara Takanashi a conchis prima jumătate a concursului cu un zbor de 96,5 metri.

Între manșe, podiumul intermediar era ocupat de Sara Takanashi, Maja Vtic și Daniela Iraschko-Stolz, iar Evelyn Insam, Henrich Taylor și Julia Clair ratau calificarea în manșa finală.

Natural, a doua parte a etapei a fost mai înaltă calitativ, însă evoluțiile cu adevărat lungi au fost reduse numeric. Spre final, Yuki Ito a plutit 92 de metri, Maja Vtic cu patru metri mai mult – 96 -, în timp ce Sara Takanashi a impresionat din nou, zburând 99,5 metri și apropiindu-se la numai 50 de centimetri de dimensiunea trambulinei.

Se înregistrează, așadar, o nouă întrecere în care Sara Takanashi se impune la o distanță confortabilă, reluându-și supremația după un sfârșit de săptămână mai puțin fructuos, la Ljubno. Drept urmare a reușitei de astăzi, Sara Takanashi devine, cu patru etape înainte de final, noua campioană mondială la sărituri cu schiurile, japoneza nemaiputând fi întrecută până la finele sezonului. Maja Vtic și Yuki Ito și-au continuat la rândul lor parcursul bun în actuala stagiune, conturând top 3-ul de astăzi.

În clasamentul general al Cupei Mondiale feminine, Sara Takanashi s-a desprins definitv în frunte, iar cele care o urmează sunt Daniela Iraschko-Stolz și Maja Vtic.

top 10

Întrecerile feminine la sărituri cu schiurile vor continua la Almaty, Kazahstan, în weekendul viitor. Almaty este ultima destinație înainte ca sportivele să sosească în România, la Râșnov, pentru etapele care se vor desfășura în 5-6 martie și care vor concluziona întreaga stagiune. Globul de Cristal va fi acordat Sarei în Valea Cărbunării, sub privirile tuturor românilor care vor fi prezenți.

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Advertisements

2 thoughts on “Sara Takanashi este noua campioană mondială la sărituri cu schiurile!

  1. Tot respectul pentru articolele tale, insa ai facut o mica gafa in titlu. Sara Takanashi nu e noua campioana mondiala… Eventual puteai nota, vechea si noua campioana mondiala…:) Sper sa n-o iei in nume de rau:).

    Like

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s