Daniela Iraschko-Stolz, învingătoare într-a doua etapă de la Ljubno

ii

Din păcate, Dana Haralambie a ratat la o distanță de numai doi metri calificarea în cea de-a doua competiție propriu-zisă de la Ljubno. Săceleanca s-a clasat pe locul 32 în ședința de calificare și va fi nevoită să mai aștepte cel puțin cinci zile până la o nouă prezență într-o etapă de Cupa Mondială.

Din fericire pentru săritoarele calificate în prima manșă, vântul a suflat din față de-a lungul întregii întreceri. Jumătatea inițială a concursului a adus un număr de patru prestații cu adevărat impresionante: Daniela Iraschko-Stolz a sărit 91 de metri, Maja Vtic 92,5, Sara Takanashi 93 și Chiara Hoelzl 94,5, întărind considerentul conform căruia austriaca se simte bine pe această trambulină.

Între manșe, Sara Takanashi, Chiara Hoelzl și Maja Vtic ocupau top 3-ul temporar, iar Eva Pinkelnig era, în mod surprinzător, una dintre sportivele care nu izbuteau să își facă loc în manșa finală.

În vreme ce Chiara Hoelzl a demonstrat pe durata acestui sfârșit de săptămână că Ljubno este o locație favorabilă ei, Sara Takanashi nu a performat la cel mai înalt nivel al ei. Spre finalul manșei secunde s-a zburat foarte bine, constant. Au fost numeroase evoluții aterizate dincolo de punctul de construcție – 85 de metri – însă patru prestații au ieșit, din nou, în evidență. Au fost cele care au depășit borna de 90 de metri, și anume săriturile realizate de Sara Takanashi (92,5 m), Chiara Hoelzl (94 m), Daniela Iraschko-Stolz (95 m) și Maja Vtic (95,5 m).

Datorită punctelor obținute pentru stil, campioana mondială en-titre – Daniela Iraschko-Stolz – s-a impus în această întâlnire, fiind urmată de Maja Vtic și Chiara Hoelzl pe podiumul final. În timp ce Maja Vtic și Chiara Hoelzl se pot declara satisfăcute de săriturile din acest weekend, Sara Takanashi este, în mod cert, dezamăgită. Japoneza s-a clasat pe poziția a doua, ieri, însă locul 4 obținut azi a deranjat-o vizibil, la finele etapei.

top 10

Perfecționismul asiatic a eșuat parțial în acest sfârșit de săptămână, la Ljubno, însă majoritatea concurentelor din Cupa Mondială feminină trebuie să fi fost încurajate de aceste două etape. Sara Takanashi poate fi întrecută și este consemnată, astfel, o întrerupere a supremației japonezei.

Cupa Mondială feminină continuă vineri, în localitatea finlandeză Lahti.

sursă foto: eurosportplayer.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s