Noriaki Kasai egalează recordul trambulinei Granasen, iar Peter Prevc numărul victoriilor de etapă deținut de Primoz Peterka

top 3

Etapa individuală de la Trondheim s-a derulat într-o manieră antrenantă, iar sportivii au reușit să performeze în ciuda vântului din spate. Noriaki Kasai a fost remarcatul zilei, egalând recordul trambulinei Granasen (143 m), iar Peter Prevc a bifat, în mod natural, încă o victorie în Cupa Mondială, egalând numărul succeselor lui Primoz Peterka – 15.

Manșa întâi a debutat sub raza de acțiune a unui vânt din spate foarte puternic. Remarcând acest aspect, organizatorii au urcat bara de start cu două poziții, iar calitatea săriturilor s-a ameliorat considerabil. Din moment ce vântul din spate a mai slăbit și s-a făcut inobservabil în unele instantanee, au fost numeroase momente spectaculoase. În mod neașteptat, polonezii Andrzej Stekala și Dawid Kubacki au depășit borna de 130 de metri, plutind 131, respectiv 131,5 metri. Într-o jumătate de concurs conținând 26 de sărituri aterizate de partea corectă a punctului de construcție – 124 m -, slovenul Jurij Tepes a ținut să amintească de potențialul său indiscutabil, zburând 130 de metri în ciuda vântului din spate. Joachim Hauer a impresionat la rându-i, sărind 133 de metri. Totuși, spre finalul rundei inițiale, nu puțini săritori bine cotați și-au ratat evoluțiile. Norvegianul Anders Fannemel a fost unul dintre ei, recordmenul mondial nereușind nici măcar accederea în manșa secundă. Kamil Stoch, Simon Ammann, Domen Prevc, Richard Freitag și Kenneth Gangnes ar fi fost îndreptățiți să spere la mai mult, însă așteptările le-au rămas neîmplinite. În schimb, Daniel Andre Tande și Stefan Kraft au surprins plăcut, ducându-se până la pragurile de 137, respectiv 135 m. Din nefericire, prestația îmbucurătoare a liderului Cupei Mondiale, Peter Prevc, a fost precedată de alte două zboruri dezamăgitoare, care au aparținut lui Johann Andre Forfang și Severin Freund. Slovenul a conchis manșa cu un zbor de 135 de metri, desfășurat într-un stil notat cu 19.

Ignorând vântul din spate și concentrându-se pe tehnica de zbor, Peter Prevc se bucura în pauză de întâietatea provizorie, iar Daniel Andre Tande și Stefan Kraft se situau la rândul lor în top 3-ul intermediar. Din nefericire pentru ei, Johann Andre Forfang și Severin Freund se vedeau nevoiți a se mulțumi cu pozițiile 30 și 21.

trondheim

În cea de-a doua jumătate a concursului, Johann Andre Forfang s-a revanșat față de proprii suporteri, sărind 129 de metri. Nu același lucru poate fi spus despre Domen Prevc și Kamil Stoch, dar Severin Freund a izbutit la rândul său o a doua săritură pozitivă. 130 de metri plutiți de german, cu patru mai puțin decât surprinzătorul Manuel Poppinger. Săritorul care a dat uitării complet prima evoluție nefericită a fost Kenneth Gangnes. Norvegianul a zburat 137 de metri, provocând freamăt în tribunele Arenei Granasen. Acumulând o înălțime incredibilă în zbor, Andreas Wank a consemnat de asemenea o clipă spectaculoasă, aterizând după 136,5 metri. Fără telemarc, la fel ca Andreas, dar mult mai surprinzător a aterizat Noriaki Kasai. Niponul în vârstă de 43 de ani a egalat recordul trambulinei, plutind incredibil 143 de metri.

Dependența de zbor a lui Noriaki Kasai este fulminantă. Săptămână de săptămână, japonezul nu contenește din a oferi ce are mai bun pe trambulinele lumii, iar rezultatele nu întârzie să apară. Astăzi, izbânda sa înseamnă egalarea recordului de pe Granasen, care i-a adus o nouă clasare pe podium. Un rezultat admirabil, care reliefează disciplina irecuzabilă din viața unicului Noriaki.

Avertizați de acest zbor fantastic, organizatorii au hotărât să coboare bara de start la poziția inițială – 13. Drept urmare, ghinionul i-a urmărit pe Taku Takeuchi, Jurij Tepes și Daniel Andre Tande, trei dintre protagoniștii primei manșe. Niciunul dintre aceștia n-a putut să atingă borna de 120 de metri într-al doilea act al competiției, fiind împiedicați și de vântul din spate, care a determinat apariția unor compensații pozitive enorme, de +25 de puncte.

În ultimele sărituri ale zilei, Daiki Ito și Stefan Kraft au menținut spectaculozitatea la cote înalte. Peste 130 de metri pentru amândoi și note excelente la stil pentru austriac, înainte ca Peter Prevc să contureze întrecerea de azi. Slovenul s-a dus cu jumătate de metru mai departe decât Stefan, zburând 132 de metri și a a egalat astfel recordul de victorii obținute în Cupa Mondială de un sloven, deținut acum concomitent de Primoz Peterka și Peter Prevc.

prevc

La finalul unei etape spectaculoase, dar afectate într-o oarecare măsură de vântul din spate, Peter Prevc își adjudecă o nouă sută de puncte, iar Stefan Kraft și Noriaki Kasai izbutesc clasări foarte bune, pe podium. Prezența lui Andrzej Stekala și Andreas Wank în primii zece surprinde, iar Severin Freund reușește in-extremis să prindă locul 10.

clasament top 10

În clasamentul general al Cupei Mondiale masculine, Peter Prevc se află acum la 443 de puncte distanță de Severin Freund, imitând supremația Sarei Takanashi din întrecerile feminine.

wcs

Cupa Mondială masculină continuă cu etapele mult așteptate de la Vikersund, începând cu vineri-seara.

sursă foto: eurosportplayer.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s