Familia Prevc cucerește Engelbergul!

top3

Prima întrecere propriu-zisă a weekendului a fost întru totul specială și a cuprins elemente de o raritate incredibilă. Calitatea competiției s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar surprizele nu au contenit nici în această după-masă, întărind faptul că acest debut de Cupă Mondială este unul atipic.

România a fost prezentă la această etapă prin intermediul juratului Wilhelm Grosz, un arbitru român delegat de FIS pentru concursurile din Elveția din acest sfârșit de săptămână.

Sub influența unui vânt din spate care a tulburat „scena” în marea parte a rundelor, competiția a adus încă din fazele incipiente semne bune pentru austrieci. Andreas Kofler a zburat 132 de metri și jumătate, Manuel Fettner s-a oprit cu un metru mai repede, iar Manuel Poppinger a sărit de asemenea suficient de lung pentru a-i smulge un zâmbet antrenorului Heinz Kuttin. Tresărirea de orgoliu a austriecilor, necesară înaintea începerii Turneului Celor 4 Trambuline, nu a rămas unicul element inedit al manșei întâi. Anders Fannemel și-a demonstrat încă o dată revirimentul, plutind 133 de metri, iar Noriaki Kasai a ratificat forma imposibil de bună la onorabila sa vârstă de 43 de ani, sărind 131,5 metri. Kamil Stoch și Joachim Hauer nu s-au numărat printre cei care au dezamăgit, spre bucuria lor, însă Anze Lanisek – câștigătorul calificărilor de ieri – și Simon Ammann și-au întristat susținătorii, într-o oarecare măsură. Însă Domen Prevc avea să fie protagonistul zilei. Tânărul săritor în vârstă de numai 16 ani a zburat 133,5 metri și s-a instalat pe prima poziție a clasamentului intermediar. Dacă ar fi existat puncte de compensație pozitivă pentru vârstă, fratele mai mic al lui Peter s-ar fi detașat clar de concurență. Dar cum nu există, Richard Freitag l-a devansat pe Domen, după o săritură de 132,5 m. Stefan Kraft a izbutit un zbor bun, însă nu același lucru s-a putut spune și despre norvegienii Andreas Stjernen și Johann Andre Forfang sau germanul Andreas Wellinger. Spre finalul primei părți, Severin Freund s-a oprit după 133 de metri, iar Peter Prevc a zburat cu 650 de centimetri mai mult – 139,5 metri. Slovenul acumula 151,4 puncte la jumătatea concursului, ceea ce însemna că suta de puncte era pe jumătate acontată deja.

pp

Între manșe, Peter Prevc, Richard Freitag și Domen Prevc ocupau pozițiile podiumului, iar Severin Freund trebuia să se mulțumească cu locul 6, prelungindu-și perioada de insatisfacție.

Cu bara de start urcată cu o poziție, Johann Andre Forfang a inițiat manșa secundă cu bravură, mascând o primă prestație ratată printr-un zbor de 132 de metri. Simon Ammann n-a fost capabil să le ofere spectatorilor ce ar fi vrut să admire pe viu, dar Kenneth Gangnes le-a mai îndepărtat nemulțumirile, încântându-le privirile cu o evoluție lungă de 135 de metri. Daniel Andre Tande a ratat al doilea zbor al zilei, însă Noriaki Kasai nu. Japonezul s-a dus până la borna de 134 de metri. Cu 16 metri mai repede a aterizat polonezul Kamil Stoch, care nu avea o astfel de săritură în plan, dar imprevizibilul unui sezon de Cupă Mondială aduce și asemenea greutăți pentru sportivi. Din nefericire pentru ei, Andreas Kofler și Severin Freund n-au putut depăși intervalul de 125-126 de metri în a doua parte a concursului, anulându-și șansele la o clasare în top.

Finalul primei etape propriu-zise de la Engelberg a fost de-a dreptul fantastic. Domen Prevc a zburat 134 de metri și a plutit cu un stil extraordinar, care a smuls exclusiv note de 19 din partea juriului. Contrar lipsei de experiențe, Domen și-a menținut calmul și l-a îmbinat cu o îndrăzneală demnă de urmat de oricare Icar modern, urcând din nou în vârful clasamentului intermediar. Spre norocul său și ghinionul germanului Richard Freitag, acesta din urmă n-a reușit o săritură mai lungă de 128 de metri și jumătate, clasându-se pe a treia poziție, provizoriu. Desigur, Peter Prevc n-a fost de acord cu această configurație și i-a furat momentul de glorie fratelui său mai mic, zburând la rândul său 134 de metri și având tot note de 19 puncte pentru stil.

clasament

Zburând prelung cu un stil elegant, frații Prevc obțin ceea ce merită: primele două poziții în clasamentul final al etapei de azi, iar Noriaki Kasai e entuziasmat de locul 3, cu toate că a fost îndepărtat de la locul de onoare în timpul întrecerii de chiar cel mai tânăr concurent. „O schimbare de ștafetă”, așa cum cataloga Ion Sorin Hobana la microfonul Eurosport acest eveniment, un schimb de generații promițător, care nu are decât menirea de a provoca zâmbete și aplauze. Freund încheie pe 8 etapa de azi, austriecii rămân, totuși, cu semne pozitive ținând cont că au avut 3 săritori în top 10, iar norvegienii nu ratează complet succesul, avându-i pe Gangnes și Fannemel în top 6.

12391017_1173633525999760_3108229542778807833_n

Peter Prevc îl egalează pe Severin Freund la numărul de victorii obținute în noul sezon, două, dar se distanțează la 105 puncte de german în clasamentul general al Cupei Mondiale. O diferență semnificativă deja, care nu arată ușor de surmontat având în vedere forma slovenului. Rămâne de observat potențiala reacție a campionului mondial mâine, când va ținti prima victorie din carieră la Engelberg. Până atunci, se poate spune răspicat: familia Prevc cucerește Engelbergul!

wcf

surse foto: eurosportplayer.com, facebook.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s