Scurt istoric al celui mai frumos sport de iarnă

Primii responsabili cu inițierea săriturilor cu schiurile ca sport au fost norvegienii, în a căror țară este înregistrată prima datare a acestei discipline sportive a sezonului rece. În secolul al XVIII-lea, anul 1792, statul scandinav cunoscut pentru fiorduri a început să organizeze competiții de sărituri cu schiurile, destinate populației rurale.

În al optulea an al următorului veac, 1808, era măsurată și înregistrată prima săritură din istorie, norvegianul Ole Rye reușind să zboare 9,5 metri. De atunci și până azi, se povestește că locotenentul ar fi sărit în scopul de a demonstra soldaților din subordinea sa curajul său nemărginit. La 52 de ani distanță, în 1860, un tâmplar care producea schiuri, pe nume Sondre Auverson Nordheim avea să plutească în aer 30 de metri, debarasându-se înaintea zborului de bețe. Următoarea întâmplare în lumea săriturilor cu schiurile ce a trecut testul timpului s-a desfășurat în 1866, când a fost organizată prima competiție cu premii. În Ofte, Høydalsmo, Norvegia, același Sondre Auverson Nordheim a încheiat întrecerea pe prima poziție, fiind reținut în istoria sportului drept „tatăl săriturilor cu schiurile moderne”.

La 2 februarie 1879, într-o zi de duminică, Christiania Ski Club din Oslo a fost gazda primei sale întreceri de sărituri cu schiurile, reușind să atragă, chiar și în acea vreme, mai mult de o mie de spectatori. Pe trambulina Huseby-Bakken, fiul unui cizmar, pe nume Torjus Torjussen Hemmestveidt a fost autorul unei sărituri de 23 de metri – o lungime recunoscută până astăzi în cărțile de istorie precum întâiul record mondial, marea majoritate a istoricilor neluând în seamă zborul de 30 de metri al lui Sondre Auverson Nordheim. Desigur, acea perioadă a sportului poate fi numită „faza de testare”, săritorii încercând diverse procedee prin intermediul cărora să sporească lungimea săriturilor, printre care ghemuirea în timpul zborului sau îndreptarea corpului în aer.

minneapolisparkhistory wordpress com usa competitie

Nașterea săriturilor cu schiurile din Europa Centrală a avut loc la 2 februarie 1893, în Austria, când Asociația Schiorilor Steiermark a făcut posibilă performarea primelor zboruri. Germania nu s-a lăsat mai prejos și, în 1894, a organizat primul concurs internațional, în apropierea orașului München. Norvegianul Wium a fost proclamat câștigător, după ce a sărit 14,5 metri – o performanță care a stârnit atunci un val de entuziasm considerabil. La scurt timp după sosirea secolului XX, norvegienii Bjarne Lissen și Thorleif Holte au zburat peste 20 de metri în Feldberg, Germania, fiind elogiați și catalogați „copiii minune ai schiatului”.

În 1904, ajungea într-un final și timpul în care primul german, Alfred Walter, reușea un zbor mai lung de 20 de metri. Puțin înainte de anul 1900, însă, oamenii din jurul acestui obicei inedit, devenit încet-încet sport au descoperit că o aterizare în poziție de drept era posibilă, până în acel moment fiind considerat câștigător săritorul care cădea în zăpadă la pragul cel mai îndepărtat de trambulină.

După ce Primul Război Mondial a luat sfârșit, norvegienii Thulin Thams și Sigmund Ruud au revoluționat săriturile cu schiurile, dezvoltând un nou stil de zbor, catalogat tehnica Kongsberger. Aceasta consta în îndoirea părții superioare a corpului până la șolduri, o înclinare în față a trupului, întinderea brațelor înainte și menținerea schiurilor în raport de paralelism. Utilizând această tehnică de zbor, austriacul Sepp Bradl devenea pionierul izbânzilor de peste 100 de metri – zburând 101 m, în 1936.

Tehnica Kongsberger
                                                                                Tehnica Kongsberger

În anii ’50, săritorul elvețian Andreas Daescher a devenit întâiul practicant care și-a ținut brațele apropiate de corp și orientate înapoi în timpul zborului, adoptând și o poziție de înclinare spre față mai accentuată.

Apoi, în anul 1985, suedezul Jan Boklöv a adus, indubitabil, cea mai semnificativă schimbare din istoria sportului. Ținând în aer schiurile într-o poziție de „V”, Jan a fost întâi ridiculizat, dar timpul a decis că inovația sa este binevenită și, mai presus de toate, utilă. Astfel, până în 1992, toți medaliații olimpici utilizau această tehnică de zbor, arhi-cunoscută și folosită în ziua de astăzi mai mult ca niciodată.

Săriturile cu schiurile au făcut parte din lista disciplinelor sportive olimpice încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, din 1924, de la Chamonix Mont-Blanc. Competiția pe trambulina normală a fost introdusă în programul olimpic din 1964, iar proba colectivă, pe echipe, din 1988.

retronaut com

Având o istorie interesantă, mai străveche decât a multor alte sporturi și dominată de norvegieni, săriturile cu schiurile reprezintă, în mod cert, o disciplină sportivă a curajoșilor, a celor care iubesc munții și sunt fie înspăimântați, fie fascinați de înălțimea lor. Dar mai ales, încântați de complexitatea și frumusețea acestora. Și cum aș putea încheia altfel decât cu vorbele unui explorator polar, de origine norvegiană, Fridtjof Nansen? Străbătând Groenlanda alături de un grup de schiori, a scris o carte „Paa Ski Over Gronland” („De-a lungul Groenlandei pe schiuri”), în care a inserat un fragment ce relevă pasiunea sa pentru săriturile cu schiurile:

„Să vezi cum un săritor cu schiurile expert performează un zbor este una dintre cele mai frumoase priveliști pe care Pământul ni le poate oferi.”

surse foto: hollyburnheritage.ca, minneapolisparkhistory.wordpress.com, snipview.com, retronaut.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s