Cea mai bună clasare în Cupa Mondială pentru Dana Haralambie; Sara Takanashi începe cu dreptul

dana

Noul sezon de Cupă Mondială feminină a debutat în această după-masă în Norvegia, pe trambulina mai mică din complexul de la Lillehammer, cu punctul de construcție la 90 de metri și dimensiunea de 100 m.

Printre cele 40 de săritoare de pe lista de start a fost și Dana Haralambie, „cea mai săritoare fată din România”, care își trece în cont succes după succes, la doar 18 ani. A doua, în ordinea cronologică a săriturilor, Dana a zburat 87 de metri și jumătate, acordându-și astfel o șansă autentică pentru calificarea în manșa secundă.

r2

Austriaca Elisabeth Raudaschl a ridicat nivelul concurenței, aterizând cu 3,5 metri după pragul K90, cu doar un metru mai puțin decât compatrioata sa, campioana națională a Austriei – Chiara Hoelzl. Reprezentanta țării gazdă, Maren Lundby a plutit 96 de metri, la fel ca Eva Pinkelnig, ambele urcând în vârful clasamentului intermediar. Slovena Maja Vtic a reușit zborul întrecerii când a aterizat la un metru și jumătate după dimensiunea trambulinei, surprinzând publicul prezent în număr mic, din păcate, în tribunele arenei Lysgaardsbakken. Succedând o coborâre a barei de start cu o unitate, Carina Vogt și Daniela Iraschko-Stolz au dezamăgit, cu evoluții de sub 90 de metri, făcându-i loc în top Sarei Takanashi, care a făcut ce știe ea mai bine și și-a adjudecat întâietatea la capătul manșei întâi, mulțumită unui zbor de 95,5 metri. Astfel, în pauza dintre manșe erau certe două aspecte: podiumul era format din Sara Takanashi, Maja Vtic și Chiara Hoelzl, iar Dana Haralambie se califica în manșa finală, asigurându-și puncte în prologul acestei Cupe Mondiale.

1mansa

În partea secundă, Dana a fost din nou a doua pe lista de start și s-a oprit cu un metru mai repede decât în prima manșă, dar a adunat un total de luat în seamă – 198,9 puncte. În timp ce vântul s-a mai domolit, organizatorii au decis urcarea barei de start cu două poziții, dar spectacolul a rămas în anticameră până la săritura italiencei Elena Runggaldier, lungă de 94 de metri. Rusoaica Sofia Tikhonova a plusat cu 50 de centimetri în comparație cu zborul Elenei, însă n-a finalizat zborul cu o aterizare corectă, atingând zăpada cu mâna și nereușind, deci, să își încununeze o primă săritură impresionantă. Trezirea campioanei en-titre a survenit în final, când austriaca Daniela Iraschko-Stolz a zburat 95 de metri și a pus presiune pe candidatele la câștigarea acestei etape. Eva Pinkelnig, Maren Lundby și Chiara Hoelzl n-au dezamăgit în niciuna dintre manșe, dar evoluțiile lor au pălit în raport cu cele ale Majei Vtic și ale Sarei Takanashi. Slovena a izbutit cel mai lung zbor al zilei în prima jumătate a concursului, în vreme ce japoneza a sărit 97,5 metri la ultima desprindere de pe masa trambulinei a întrecerii feminine.

tra

Mai mult sau mai puțin previzibil, Sara Takanashi își adjudecă suta de puncte pusă în joc azi, cu un total magnific de 251,7 puncte, la o distanță de +10 puncte față de prima urmăritoare. Maja Vtic și Maren Lundby au completat podiumul, dar România se poate bucura alături de Dana Haralambie, care astăzi a scris istorie pentru țara noastră în acest sport, reușind cea mai bună clasare din carieră în Cupa Mondială – locul 21, care îi aduce 10 puncte. Și mai îmbucurător este că a fost vizibil că Dana poate și mai mult, așa că putem afirma că România are un viitor special în săriturile cu schiurile. După acest prim pas spre culmile gloriei, Dana Haralambie, antrenată de experimentatul Magdo Csaba, se îndreaptă spre Nizhny Tagil, Rusia – destinația următoarelor etape ale Cupei Mondiale feminine.

cf

sursă foto: eurosportplayer.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s