Icar și Dedal: legenda zborului

1

Un vis imposibil, cvasi-devenit realitate, expresia dezideratului omenesc de a cunoaște „dincolo-ul” și tainele cerului – zborul. Această himeră transformată în palpabil de anumite mijloace mecanice, ale cărei rădăcini datează de la începuturile umanității, posibilitatea de a pluti și zbura în aer – o idee clar transcendentală. Superior suprafeței pământului, zborul se detașează de comun în același fel cum săriturile cu schiurile sunt separate de obișnuitul celorlalte sporturi. Având ca bază o legendă ce poate fi denumită fundația concepției de zbor și, totodată, săritură cu schiurile, acest sport – pe care îl alint „cel mai frumos sport de iarnă” – are în uz un termen utilizat universal, însă ale cărui începuturi sunt mai mult sau mai puțin cunoscute veritabil. Noțiunea nu este neapărat complexă, dar e relativ ezoterică. Despre numele „Icar” e vorba. Fără a încerca o explicație imprecisă, las mai degrabă cuvintele legendei să transmită și să inspire de la sine:

(fragment din „Dedal și Icar”, Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru)

„Și a plecat Dedal. S-a apucat de lucru și în puțină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. În el se-ntortocheau zeci, sute de coloane, de săli și chiar de scări. Toate se-ncrucișau, urcau sau coborau într-un astfel de chip, încât te rătăceau. Dacă intrai acolo, te-ncurcai pe culoare, și, vrând să ieși, de pildă, te înfundai mai rău. Și oricât te sileai nu mai nimereai drumul. Nu mai puteai ieși.

În acest larg palat, în acest labirint – cum l-a numit Dedal – a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. Și ca să-i ție viața hidosului său fiu, Minos îi aducea în negrul labirint pe prinșii din războaie și pe alți condamnați. Când n-avea prizonieri, îi azvârlea acolo păsări sau alte ființe și faguri de albine, cu miere-nmiresmată.

Însă stăpânul Cretei era rege războinic, și supunând popoare, ținuturi, peste tot, îi silea pe aceia care erau învinși să-i plătească tribut. Dar ce tribut? În sânge. Fecioare și flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint.

… Și, tot luptând prin lume, Minos a biruit cândva și pe-atenieni și, după obiceiul pe care și-l făcuse, i-a silit și pe ei să-i trimită tribut, în fiecare an, câte șapte fecioare și alți șapte flăcăi.

Au plătit atenienii de două ori tributul, fără de nici un murmur. Însă a treia oară, între cei hărăziți pentru fiara închisă-n labirint, a venit și Tezeu. Iar buna Ariadna – cu sfatul lui Dedal – și-a ajutat iubitul. El a doborât fiara și a fugit din Creta.

Și cine să plătească? Cine să ispășească  și pentru Minotaur și pentru că Ariadna fugise cu Rezeu?

Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei și l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. L-a chemat pe Dedal la el și i-a strigat așa:

– Tu le-ai dat ajutor?… Tu… câine atenian! Și-ai socotit, pesemne, să scapi neosândit?

– Eu le-am dat, da, stăpâne, a glăsuit Dedal. Ai omorât atâția tineri nevinovați din ținuturi călcate de tine în picioare. Atâția osândiți de tine pe nedrept, chiar din insula Creta, au fost mâncați de fiară, crudule basileu. Nu mai puteam să-ndur. Făptuiești mereu crime. Ucide-mă acum, de vrei, nu mă-nspăimânt…

– Nu. N-am să te ucid, căci mintea ta isteață, harul tău de artist îmi sunt de trebuință. Dar am să te închid – a spus regele Minos – în schimb, în labirint, cu fiul tău Icar. Să nu-ți treacă prin minte, cumva, să-ncerci să fugi…

CĂDEREA LUI ICAR

Și, la semnul lui Minos, sclavii s-au repezit. L-au înșfăcat de umeri, și-așa, mai mult târâș, l-au purtat prin grădină până la labirint.

Alți sclavi, în vremea asta, i-au adus și feciorul, ce se numea Icar, pe care-l dobândise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte.

Tatăl și-a luat feciorul în brațe și-a grăit:

– Dacă regele Cretei ne-a închis drumul pe ape și drumurile pe pământ, a mai rămas văzduhul…

– Cum, tată, să zburăm?…Dar suntem noi, păsări? a întrebat Icar.

– Da, dragul meu copil! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăț pe oameni să zboare prin văzduh. Nutream de mult în mine un gând de acest fel. Ce-i drept, nu socoteam că am să fiu silit atâta de curând să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos… Să ne-apucăm de lucru. Ajută-mă și tu…

Și-ndat-a luat bătrânul, ajutat de fecior, pene, oase de pasăre rămase-n labirint din timpul cât trăise preahâdul Minotaur, și le-a legat cu fire din haina lui desprinse și le-a lipit cu ceară făcând patru aripi.

Două și le-a pus sieși, prinzându-le-n curele făcute din veșminte, și celelalte două i le-a pus lui Icar. S-a urcat sus, pe ziduri

Chemându-l pe Icar aproape, lângă sine, l-a învățat să zboare:

– Privește cum se-nalță vulturul prin văzduhuri! Vâslește dar din aripi. Nu sta nici prea aproape de valurile mării, ca apa să nu-ți ude aripile ușoare, i-a dat sfaturi bătrânul; dar, în aceeași vreme, nu te-nălța prea tare și fără chibzuială. Nu te-apropia de soare. Aripile acestea nu am avut mijloace, aici în labirint, să le alcătuiesc așa cum aș fi vrut, și ceara se topește. Aripa se desprinde și-ai să te prăbușești. Să te iei după mine. Bagă de seamă…Și-acuma să zburăm spre dulcea libertate.

– Hai să zburăm, hai, tată, a glăsuit Icar, cuprins în inimă de-o aprigă dorință de-a spinteca văzduhul și-a se-nălța spre cer.

Și-au vâslit din aripi. S-au ridicat spre boltă și au pornit în lume.

Creta era în urmă, abia se mai vedea. De pe țărmuri păstorii, pescarii și alți oameni se uitau, cu mirare, cum niște pământeni puteau zbura ca zeii. Nu le venea să creadă. Trecuseră de Delos și de insula Paros, cea plină de miresme.

În depărtări s-arată și fermecata Samos. Când fiul lui Dedal, îmbătat de vârtejul acelui zbor înalt, bate din aripi tare. Se ridică mai sus.

– Icar, îi strigă tatăl, nu uita ce ți-am spus și fii prevăzător!

Numai că el n-ascultă. Simte că se înalță ca vulturul în slavă. Îi vine să și cânte, să chiuie, să strige. Și zboară, se ridică, mai sus, mai sus, mai sus… Parcă ar vrea să se smulgă din trup, ușor ca gândul și slobod să plutească până-n nemărginiri.

Dar Helios, din ceruri, gelos pe pământenii care zburau ca zeii, a început să ardă, să dogorească tare. Era către amiază. Helios trimitea valuri, valuri de flăcări.

– Icar, oprește-te! îi strigă tatăl care, simțind căldura, se apropia de ape, ca să se răcorească.

Însă Icar, în zboru-i, nici nu-l mai auzea. El se-nălța într-una, înconjurat de flăcări de aur, ca un nimb. Avântul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. Se-apropia sfârșitul urzit de Helios.

Ceara care lipea aripile ușoare a prins să se topească, să curgă cu încetinel. Penele s-au desprins. Degeaba da din brațe feciorul lui Dedal, nu-l mai ținea nimica sub cerul arzător.

De la acea-nălțime, c-un țipăt disperat, Icar s-a prăbușit în valurile mării.

Apa l-a înghițit pe loc. L-a dus la fund.

Dedal, auzind glasul, s-a-ntors îngrijorat și și-a strigat feciorul:

– Icar!… Pe unde ești?… Unde ești?… Unde ești?…”

2 toptenz net

Deznodământul poveștii și tragismul ei sunt arhi-cunoscute, însă uimitoare sunt efectele lor, care dăinuie până în ziua de astăzi. Legenda a devenit eternă, iar sursa de inspirație infinită. În ciuda faptului că nu este capabil să zboare, lăsând la o parte progresele tehnologiei, omul s-a reorientat și a inventat felurite metode prin care să-și împlinească această poftă – să zboare. Printre altele, schiurile i-au venit în ajutor, azi existând mii și sute de mii de indivizi dornici DOAR să admire zborurile unora. Interesantă turnură, dar cât de benefică… datorită unui impuls natural prefăcut în realitate, zborul există! Poate fi performat de om, atât timp cât Dumnezeu îi permite… Icar este astăzi în Icarii moderni. Mai mult decât atât, Icarii moderni – săritorii cu schiurile –  sfidează gravitația mai eficient și mai prelung decât inițiatorul zborurilor. Indiferent de nume, ei – Icarii moderni – reprezintă răspunsurile întrebărilor cu ton deznădăjduit ale lui Dedal: „Pe unde ești?… Unde ești?… Unde ești?…”

sursă foto: toptenz.net

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s