Spectacol nocturn la Trondheim

fis-skiLăsând Țara Celor O Mie de Lacuri în urmă, săritorii cu schiurile s-au deplasat în Norvegia, la Trondheim, unde a avut loc etapa cu numărul 32, prima dintre ultimele cinci ale actualei stagiuni. Pe o trambulină mai tentantă decât cea din Lahti și mai ales în comparație cu trambulina normală din Kuopio, cu punctul de construcție la 124 de metri și dimensiunea trambulinei la 140 de metri, premisele spectacolului erau asigurate.

Manșa întâi nu a debutat tocmai încântător, un fapt de altfel obișnuit și de înțeles, având în vedere lipsa de valoare sau de experiență a primilor sportivi de pe lista de start și fluctuația vântului de portanță, care și-a pierdut din putere și mai apoi a dispărut, permițându-i celui din spate să își facă simțită prezența. După două urcări ale barei de start cu patru, respectiv două unități, polonezul Klemens Muranka a fost pionierul zborurilor aterizate de partea corectă a punctului de construcție, apropiindu-se la doar jumătate de metru de pragul de 130 de metri. Germanul Wank, japonezul Tochimoto și tânărul norvegian Stjernen au reușit la rândul lor evoluții rezonabile, înainte ca organizatorii să mai urce cu încă două unități bara de start, care ajungea astfel la poziția cu numărul 13, la fel ca și în sesiunea de calificări. Deschwanden, Pungertar, Dezman și Forfang nu au dezamăgit, precedând zborul impresionant al lui Jurij Tepes, care a plutit cu trei metri mai mult decât polonezul Piotr Zyla și norvegianul Anders Bardal, cei doi oprindu-se la același punct – 129,5 m. În ciuda unor corecții negative mai mult decât consistente, cuprinse între -30 și -34 de puncte, cauzate de factorul poartă, performanța lui Anders Jacobsen lungă de 135 de metri a stârnit entuziasmul tribunelor, pline de norvegieni bucuroși să admire un asemenea spectacol sportiv. Acesta a fost continuat de prestațiile bune ale lui Richard Freitag, Rune Velta, Kamil Stoch și Gregor Schlierenzauer, ultimul amintit zburând 136 de metri. După ce bara de start a fost coborâtă cu trei unități, Michael Hayböck a surprins pe toată lumea și a stabilit noul record al trambulinei de la Trondheim, aterizând după 143 de metri zburați, fiind ajutat și de un vânt de portanță considerabil ce i-a scăzut 40 de puncte. Finalul primei părți a surprins trei performanțe notabile, Prevc, Freund și Kraft ridicându-se la o ștachetă înaltă, cu sărituri de 137,5, 135, respectiv 142 de metri și jumătate, evoluție cu care austriacul și-a asigurat o diferență de zece puncte față de urmăritorul său, Severin Freund, un ecart liniștitor pentru deținătorul tricoului galben din acel moment în perspectiva adjudecării celor 100 de puncte.

În manșa secundă, lucrurile s-au îmbunătățit din punct de vedere sportiv în sensul că a existat o serie remarcabilă de zboruri care s-au oprit cel puțin la punctul de construcție, nu mai puțin de douăzeci și trei din cei treizeci de săritori calificați în jumătatea a doua a concursului izbutind să plutească minimum 124 de metri. Șirul constant bun, cu evoluții cuprinse între 124-130 de metri a fost eclipsat de Noriaki Kasai, Anders Bardal, Michael Hayböck, Gregor Schlierenzauer, Peter Prevc, Severin Freund și Rune Velta, norvegianul egalând în această manșă fostul record al trambulinei. Obligat să aștepte pe bara de start din cauza vântului schimbător și puternic, Stefan Kraft și-a menținut starea de calm intactă, însă nu și legătura clăparului stâng, care probabil a jucat un rol decisiv în lupta-în-trei pentru Globul de Cristal. Aterizând după doar 124 de metri, fiind și în pericolul unei căzături, austriacul devine ex-numărul 1 și se vede nevoit să cedeze atât tricoul galben, cât și o clasare în primele două poziții în clasamentul general al Cupei Mondiale, ca urmare a ocupării unui nefericit loc 9.

După ce Prevc nu a prins top 10-ul la Kuopio, a venit rândul lui Kraft să rateze o oportunitate semnificativă în economia sezonului, în urma căreia Rune Velta și norvegienii din tribune se pot declara mulțumiți cu o clasare pe podiumul etapei de azi, dar nu la fel de mult precum Severin Freund și Peter Prevc, care și-au adjudecat 100, respectiv 80 de puncte și visează cu ochii deschiși la trofeul atât de râvnit, pentru care se dă în aceste zile o bătălie atât de aprigă. La fel ca întotdeauna, din aceste situații cel mai victorios este publicul, care vede ceea ce așteaptă, și anume spectacol sportiv de înaltă calitate.

Podium: 1. Severin Freund (135 & 139 m), 2. Peter Prevc (137,5 & 136 m), 3. Rune Velta (134 & 141,5 m)

Surpriza zilei: Michael Hayböck și zborul său fulminant din prima manșă, care este de astăzi, 12 martie 2015, omologat ca record al trambulinei de la Trondheim.

sursă foto: fis-ski.com

Marcu Czentye

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s